| dbpprop:abstract
|
- Neurosis (from the Greek νεύρωσις) refers to a class of functional mental disorder involving distress but neither delusions nor hallucinations, where behavior is not outside socially acceptable norms. It is also known as psychoneurosis or neurotic disorder, and thus those suffering from it are said to be neurotic. Once a common psychiatric diagnosis, the term is no longer part of mainstream psychiatric terminology in the United States, though it continues to be employed in psychoanalytic theory and practice, and in various other theoretical disciplines.
- Unter Neurosen wird seit William Cullen (1776) a) eine nervlich bedingte rein funktionelle Erkrankung verstanden, d. h. ohne Nachweis einer organischen Läsion. So kann man z. B. von Herzneurose sprechen. Seit Sigmund Freud wird hierunter b) eine leichtgradige psychische Störung verstanden, die durch einen Konflikt verursacht ist. Neurosen werden den Psychosen, schwereren seelischen Störungen, gegenübergestellt. Der Begriff wird allerdings im aktuellen US-amerikanischen diagnostischen Inventar DSM IV weitgehend vermieden. Stattdessen wird im DSM-IV von psychischen Störungen in rein deskriptivem Sinne (Querschnitt = Ist-Zustand) gesprochen. In der ICD-10 der WHO sind alle F4-Diagnosen mit dem Begriff "Neurotische Störungen" überschrieben - aber auch hier taucht der Begriff danach kaum mehr auf. Dies bedeutet jedoch keinesfalls, dass der Begriff z. B. in psychogenetischer Hinsicht (Längsschnitt = Gesichtspunkt der Entwicklung) als entbehrlich anzusehen ist, siehe auch Kap. 2 (Hoffmann/Hochapfel 2003). Vorgenannte Autoren definieren Neurosen als überwiegend umweltbedingte Erkrankungen, die eine Störung im psychischen und / oder körperlichen und / oder im Bereich der Persönlichkeit bedingen. Nach verhaltenstheoretischem Konzept ist Neurose durch erlernte Fehlanpassung hervorgerufen. Die auslösenden traumatisierenden Faktoren sind als Stressoren anzusehen. In der neueren Literatur wird das Konzept des Perfektionismus anstatt des alten, verbrauchten Begriffs der Neurose angewandt.
- ... Fitxer:Star of life2. svg AVÍS MÈDIC En la psicologia moderna, el terme neurosi, també coneguda com a psiconeurosi o desordre neuròtic, és un terme general que es refereix a qualsevol desequilibri mental que causa angoixa, però no interfereix amb el pensament racional ni en l'habilitat de l'individu per a funcionar en la vida diària. Com a malaltia, representa una condició psiquiàtrica en la qual l'angoixa emocional o el conflicte inconscient s'expressa a través de diversos desordres físics, fisiològics i mentals. Potser ha estat definida més simplement com una "pobre habilitat per a adaptar-se al propi entorn, una inhabilitat per a canviar els propis patrons de vida, i la incapacitat de desenvolupar una personalitat més rica, més complexa i més satisfactòria. " (Boeree 2002). La neurosi no s'hauria de confondre amb la psicosi, que es refereix a desordres més severs. El terme connota de fet un desordre o malaltia, però en la seva definició general, la neurosi és una experiència humana normal, part de la condició humana. La majoria de les persones estan afectades per la neurosi en algun aspecte. Un problema psicològic es desenvolupa quan les neurosis comencen a interferir, però no el danya significativament, el funcionament normal, i causa ansietat a l'individu. Amb freqüència els mecanismes existents per a "fer front" a l'ansietat només agreugen la situació, causant mes senyals d'alarma. Fins i tot ha estat definida en termes d'aquesta estratègia d'enfrontament, com un "comportament simbòlic de defensa contra el dolor psicobiològic excessiu... ," que "... és autoperpetuador perquè les satisfaccions simbòliques no poden satisfer les necessitats reals. "(Janov 1998) Algunes neurosis poden tenir la seva arrel en mecanismes de defensa de l'ego, però els dos conceptes no són sinònims. Els mecanismes de defenses són una manera normal de desenvolupar i mantenir un sentit consistent del jo (un ego) mentre que només aquells patrons de pensament i comportament que produeixen dificultats per viure s'haurien d'anomenar neurosis.
- Neuróza je duševním onemocněním při kterém pacient zažívá stavy úzkosti. V moderní psychologii je neuróza převážně vykládána jako duševní nerovnováha, způsobující psychický stres neboli duševní tíseň, nikterak však narušující schopnost racionálního myšlení. Emoční tíseň se projevuje ve fyziologické a duševní nerovnováze. Nejjednodušším způsobem je definována jako trvalejší neschopnost přizpůsobení se prostředí, změnit životní návyky - snažit se o něco nového a neschopnost rozvíjet svou osobnost ve více uspokojivý komplexnější celek. Sigmund Freud popisuje neurózu jako konflikt mezi id a superegem.
- El término neurosis fue propuesto por el médico escocés William Cullen en 1769 en referencia a los trastornos sensoriales y motores causados por enfermedades del sistema nervioso. En psicología clínica, el término se usa para referirse a trastornos mentales que distorsionan el pensamiento racional y el funcionamiento a nivel social, familiar y laboral adecuado de las personas. Existe una confusión generalizada sobre el término “neurosis”. Por un lado se aplica, como síntoma, a un conjunto heterogéneo de trastornos mentales que participan de mecanismos inadaptativos ligados a la ansiedad. Por otra parte su uso popular (como sinónimo de “obsesión”, “excentricidad” o “nerviosismo”) ha provocado su extensión a terrenos no estrictamente ligados a la enfermedad mental.
- Le terme névrose désigne des trouble de la personnalité sans lésion organique démontrable. De plus, le sujet reste conscient de sa maladie et vit dans la réalité. Le mot fut inventé par le médecin écossais William Cullen en 1769 . Il est dérivé du grec neuron (nerf-neuro) avec le suffixe ose de ôsis servant au mot désignant des maladies non inflammatoires. C'est ensuite Philippe Pinel qui l'a introduit en français . Pour l'un et l'autre il comprend toutes maladies du système nerveux sans base organique connue. Gilbert Ballet classe ainsi dans les névroses la maladie de Parkinson, l'épilepsie et les troubles mentaux des chorées. Il est repris par Sigmund Freud à partir de 1893 pour désigner un trouble psychique généré, selon les théories métapsychologiques, par un conflit psychique refoulé. Cette acception a été critiquée et récusée au profit de "troubles névrotiques" ou de syndromes plus généraux par des auteurs américains du DSM et ceux du CIM décident de le supprimer de la nomenclature psychiatrique, à la suite de travaux épidémiologiques, neurobiologiques, génétiques et cliniques, ce qui a déclenché des polémiques entre les divers spécialistes du domaine . Dans l'optique freudienne au sens rigoureux du terme : Le symptôme est l'expression symbolique d'un conflit psychique; Ce conflit demeure intrapsychique limité entre le Surmoi et le ça à l'intérieur du moi; Le symptôme est un compromis entre la pulsion et la défense qui s'y trouve opposée; La fixation et la régression n'ont qu'un caractère partiel; La libido conserve sa problématique objectal et n'est jamais totalement désinvestie; La réalité est déformée dans le fantasme et non niée . Le DSM abandonne les entités "névroses" au profit de syndromes comprenant: les troubles obsessionnels-et-compulsifs, anxieux-et-phobiques, somatoformes et de stress post-traumatique.
- Con il termine nevrosi si indica un insieme di disturbi psico-patologici, in genere scaturiti da un conflitto inconscio ansiogeno. Il termine fu coniato da William Cullen nel 1769 in riferimento a disordini psichici causati da un'affezione generale del sistema nervoso. Fu solo con Sigmund Freud e con le scuole psicoanalitiche del Novecento che il termine nevrosi venne ad indicare una patogenesi di tipo psicologico, derivante da una rimozione di istinti e desideri il cui contenuto non si manifesta a livello cosciente, ma la cui soddisfazione è necessaria, pena il manifestarsi di disturbi del comportamento più o meno gravi. Ogni nevrosi, secondo la teoria freudiana, ha alla base un conflitto irrisolto riguardante la sfera sessuale. Secondo Freud, l'esperienza della sofferenza psicologica non è di per sè un problema; lo diventa solo quando questa sofferenza: Dura nel tempo (dai 6 mesi in su) Si origina precocemente Incide profondamente sul comportamento della persona. Compromette le capacità di lavoro. Rende molto difficoltose le relazioni affettive-sessuali. Compromette alcune importanti funzioni fisiologiche e psicologiche Sdoppiamento dell'Io: uno razionale e l'altro inconscio. Quando assume queste caratteristiche, la sofferenza diventa un vero e proprio problema psicologico, ossia segnala la presenza di un tipo di disagio mentale che richiede attenzione e cura. È dallo studio di questa sofferenza che nasce la psicoanalisi. La nevrosi si contraddistingue dagli altri disturbi della personalità in quanto il paziente non perde il contatto con la realtà e può comunque condurre una vita relativamente normale. Le nevrosi hanno prevalentemente una matrice paranoica che porta a seconda della sfumatura presa in ogni singolo paziente (a causa del vissuto personale) a diverse caratteristiche nevrotiche quali fobia, ossessione, paranoia, isteria d'angoscia e altre.
- ノイローゼ（独 Neurose） 精神医学用語としての「神経症」のこと。英語ではneurosis（ニューローシス）という。 日本において、一般の人が「ノイローゼ」と言う場合、神経症以外の多種多様な精神疾患のことも含んでいることが多い。例えばちょっと悩んでいる、という状態から、統合失調症のような重篤な精神疾患までもが「ノイローゼ」と呼ばれることがある。 このように「ノイローゼ」という言葉は、多種多様な疾患を含んでいるため、混乱を避けるために精神医学の分野では通常使用しない。 同様の理由から使用に注意を要するものに「ヒステリー」という言葉がある。これはもともと身体表現性障害や解離性障害など（身体が悪くないのに心因性に身体症状を呈する疾患）のことであったが、日本語で「あの人はヒステリーよ」「ヒスを起こす」などと使う場合、単に短気であるなどの意である。そのため現在の精神科の臨床では「ヒステリー」という用語は通常使用しない。
- Een neurose is in de psychoanalytische theorie een structureel ineffectieve manier van omgaan met problemen.
- Zaburzenia nerwicowe zwane potocznie nerwicami – grupa zaburzeń psychicznych o bardzo rozmaitej symptomatyce, definiowana jako zespoły dysfunkcji narządów, psychogennych zaburzeń emocjonalnych, zakłóceń procesów psychicznych i patologicznych form zachowania występujących w tym samym czasie i powiązanych ze sobą wzajemnie. Charakterystyczne jest to, że chory często zdaje sobie sprawę z absurdalności swoich objawów czy braku podstaw swoich objawów somatycznych, jednakże zmuszony jest do ich powtarzania. Między innymi ta cecha – krytycyzm wobec swoich objawów – różni nerwicę od psychozy.
- O termo neurose foi criado pelo médico escocês William Cullen em 1769 para indicar "desordens de sentidos e movimento" causadas por "efeitos gerais do sistema nervoso". Na psicologia moderna, é sinônimo de psiconeurose ou distúrbio neurótico e se refere a qualquer desordem mental que, embora cause tensão, não interfere com o pensamento racional ou com a capacidade funcional da pessoa. Essa é uma diferença importante em relação à psicose, desordem mais severa. A palavra deriva de duas palavras gregas: neuron (nervo) e osis (condição doente ou anormal). A neurose, na teoria psicanalítica, é uma estratégia ineficaz para lidar com sucesso com algo, o que Sigmund Freud propôs ser causado por emoções de uma experiência passada causando um forte sentimento que dificulta reação ou interferindo na experiência presente. Por exemplo: alguém que foi atacado por um cachorro quando criança pode ter fobia ou um medo intenso de cachorros. Porém, ele reconheceu que algumas fobias são simbólicas e expressam um medo reprimido. Na teoria da psicologia analítica, de Carl Jung, a neurose resulta do conflito entre duas partes psíquicas, das quais uma deve ser inconsciente. Há muitas formas específicas diferentes de neurose: piromania, transtorno obsessivo-compulsivo (TOC), ansiedade, histeria (na qual a ansiedade pode ser descarregada como um sintoma físico), e uma variedade sem fim de fobias. Todas as pessoas têm alguns sintomas neuróticos, freqüentemente manifestados nos mecanismos de defesa do ego que as ajudam a lidar com a ansiedade. Mecanismos de defesa que resultam em dificuldades para viver são chamados "neuroses" e são tratados pela psicanálise, psicoterapia/aconselhamento, ou outras técnicas psiquiátricas. Apesar de sua longa história, o termo "neurose" não é mais de uso comum. Os atuais sistemas de classificação abandonaram a categoria "neurose". O DSM IV eliminou a categoria por completo. Desordens primeiramente chamadas de neuroses agora são descritas sob os títulos de ansiedade e desordens depressivas. O uso do termo "neurose" continua controverso, e já se discutiu que é necessário um termo mais apropriado para substituí-lo.
- Nevroza este o stare sufletească, conflictuală, la care un individ ajunge deoarece nu îşi poate integra în prezent experienţele (de obicei traumatice, tragice etc. ) din trecut. Termenul a fost lansat în 1776 de Culhan, sub numele de neurozã, într-o acceptiune legatã de neuron. Neurozã era consideratã o leziune intermediarã aflatã între inflamatie si degenerescentã. Evolutia acestui concept trece, dupã studiile lui Bumke, prin teoria reflexologicã a lui M. Hull [i Ch. Bell, apoi Virchow, Nissl [i Erb, în care neuroze erau considerate nu numai isteria, ci [i epilepsia, tremorul paralysis agitans [i choreea, precum [i maladii neurologice, în special cele ce ]in de patologia sistemului striopalidar. În acest timp, ia na[tere [i o [coalã psihologicã a teoriei nevrozelor, reprezentatã de M. Charcot, P. Janet, Forel, Westfal, Biswanger. Prin 1907, neurozele sunt împãrtite de M. Charcot si Raymond în trei grupe clinice: grupa histerie, grupa hipocondrie si grupa neurastenie. Apogeul preocupãrilor psihologice în domeniu, îl formeazã comunicarea lui Freud la congresul de psihanalizã de la Munchen din anul 1913, în care problematica nevrozei o pune în douã planuri complementare: 1. patologia nevrozei, adicã de ce [i cum se îmbolnãveşte un om de o nevrozã; 2. op]iunea nevroticã, adicã de ce o anumitã persoanã face exact o anumitã formã de nevrozã [i nu o altã formã. Patologia nevrozei este domeniul cel mai bine tratat de psihanaliza freudianã, subliniind cã nevroza depinde de conlucrarea factorilor ocazionali traumatici [i constitu]ionali (predispozan]i, vulnerabilizan]i i), care potrivit spiritului epocii, ar fi fost ereditari. O conciliere între [colile somatice [i cele psihologice au condus la no]iunea de func]ional (tulburare func]ionalã), care nu admite cã pot exista maladii suflete]ti fãrã corelate corporale. Dar corelatele nu înseamnã cauze, ci anomalii graduale, care nu se referã la structura ]esutului nervos, ci la func]iunea sa, deci anomaliile sunt de tip cantitativ [i pot foarte bine sã fie considerate variante ale fizicului [i psihicului sãnãtos. Pentru psihanali[ti, un om este sãnãtos când [tie [i poate sã aducã la armonie necesitã]ile sale instinctive cu propriul Eu, armonie care va aduce dupã sine anularea oricãrui conflict extern [i intern (Nunberg). Omul devine nevrotic atunci când via]a sa instinctivã ajunge în conflict cu Supraeul (prin Eul Ideal, în]eles uneori ca identic cu Supraeul). Unul dintre partenerii conflictului este instinctul sexual sau energia sa nesatisfãcutã, Libidoul, iar celãlalt partener al conflictului este Supraeul care joacã rolul unei autoritã]i, fiind du[manul instinctelor [i satisfac]iei acestora, ce pare un fel de reprezentant al for]elor mediului. Deci, nevroza ia na[tere din Supraeul care persecutã energia Sinelui. În clipa în care la un om predispus la nevrozã, un instinct dore[te sã se satisfacã într-o direc]ie în care atât mediul înconjurãtor, cât [i reprezentantul sãu interior - Supraeul au obiec]ii, ia na[tere o regresie la faze anterioare celei în care trãie[te individul [i el va cãuta satisfac]ia refuzatã de prezent, în modalitã]i anterioare, chiar primitive, mai bine zis, exact la acele modalitã]i la care odinioarã individul a fost fixat mai mult, dar pe care le-a depã[it. Dupã psihanalizã, energia, Libidoul sau sexualitatea copilului trebuie în]eleasã ca având douã straturi (niveluri). Primul nivel este cel care pãstreazã amintirile copilãriei. Al doilea este pãstrãtorul predispozi]iei native pe care o avem de la strãmo[i. Deci, sexualitatea infantilã înseamnã întotdeauna experien]a personalã dar [i un bagaj de experien]ã ancestralã de care depinde, adicã predispozi]ia nativã a insului. Factorul etiologic cel mai important pentru nevroze este fixarea libidinalã a adultului; ea se descompune în douã momente: 1. constitu]ie sexualã (libidinalã) [i 2. trãirea infantilã, adicã achizi]iile de dispozi]ie emo]ionalã câ[tigate de individ în prima copilãrie. Schema ar fi: I. Predispozi]ie + Trãire traumaticã prin fixare libidinalã aleatorie, accidentalã II. Constitu]ie sexualã + Trãire infantilã (ancestral`) Simptomul nevrotic este pentru psihanalizã un surogat (înlocuitor, formã de compromis) pentru o trãire semnificativã care a devenit incon[tientã. Simptomele creeazã surogate prin regresie la faze anterioare, care permit satisfacerea, ca [i odinioarã, a instinctelor. Deci suferin]a, ca manifestare exterioarã [i exteriorizabilã, este numai conjecturalã, dacã nu chiar un pretext pentru ca o trãire veche, primitivã, incon[tientã sã poatã ajunge din nou la suprafa]ã, adicã de-a fi concretizabilã. [i cum elementul cel mai vechi, primar, primitiv este copilãria, incon[tientul se reîntoarce sub forma simptomului nevrotic exact la forma infantilã a existen]ei. Încã din 1917, S. Freud a men]ionat cã toate formele de nevrozã se înseriazã pe o curbã continuã, la o extremã precumpãnind predispozi]ia nativã (pe care o numeie sexualã, când fixare libidinalã), iar la cealaltã extremã evenimentul traumatic (refuz, nefunc]ionare, panã), dar important este faptul cã niciodatã unul dintre factori nu este complet absent. Nevroza constã deci, din conflictul dintre Eul presat de Supraeu [i de Sine. Este vorba de o loviturã gre[itã, de o partidã pierdutã în func]ionarea Eului, în lupta sa cu excita]iile instinctelor. S. Freud stabile[te urmãtoarele grade treptate ale ocaziilor de îmbolnãvire (suferin]ã): 1. Îmbolnãvire (suferin]ã) la refuz exterior total; 2. Suferin]ã în fa]a unor cerin]e reale; 3. Suferin]ã prin inhibarea evolu]iei; 4. Suferin]ã prin cre[terea cantitã]ii libidoului. 1. Omul rãmâne sãnãtos atât timp cât pentru satisfacrea necesitã]ilor sale libidinale gãse[te un obiect real, exterior. El se îmbolnãve[te în clipa în care obiectul exterior îi este refuzat, fãrã ca el sã fie înlocuit cu un surogat, deci printr-o formã de refuz total-absolut. Ca urmare a acestui refuz, ia na[tere acumularea de libido resim]it ca o cre[tere a tensiunii psihice, iar destinul individual va depinde de maniera în care va fi rezolvatã aceastã tensiune. Fire[te cã la acest refuz total omul poate reac]iona [i prin modalitã]i sãnãtoase, nonmaladive. Maniera sãnãtoasã va fi fie for]area situa]iei, fie sublimarea. În schimb, îmbolnãvirea intervine când se va antrena constitu]ia latentã-predispozi]ia, iar reac]ia maladivã va fi: a) introversia libidoului [i b) regresia. În cazul introversiei, individul se reîntoarce din realitate [i se retrage în via]a (planul) fanteziei. În cazul regresiei, individul tinde spre maniere infantile ale plãcerii libidinale. Conflictul dintre Eu [i tendin]ele lumii fanteziste sau ale regresiunii este conciliabil [i duce în mod necesar la formarea simptomului nevrotic. În acest caz, individul se îmbolnãve[te din cauza modificãrilor intervenite în lumea exterioarã, pentru cã în locul satisfac]iei instinctive a intervenit refuzul. 2. În al doilea caz, persoana suferã [i se îmbolnãve[te în urma strãdaniilor ei de-a face fa]ã unor cerin]e pertinente, reale ale lumii, deci în urma încercãrilor de adaptare la mediul exterior, care însã nu reu[esc din cauza unei dificultã]i [i rezisten]e insurmontabile exterioare. În primul caz (refuz total exterior), S. Freud spune cã era vorba de o modificare în lumea exterioarã, dar în cazul al doilea accentul cade pe o modificare internã pentru cã aici rezisten]a este un impediment de mentalitate a omului care nu vrea sã accepte efortul la o anumitã adaptare real necesarã. În primul caz, momentul declan[ator este o trãire reactivã, în al doilea, un fenomen al dezvoltãrii vie]ii psihice. În primul caz, individul trebuie sã renun]e la satisfac]ia instinctivã, în al doilea, individul se îmbolnãve[te datoritã rigiditã]ii sale, deci din cauza incapacitã]ii sale intrinseci de-a schimba Obiectul, de-a se adapta elastic la realitate. Sunt cazurile de perseverare în masturbare, fixare în situa]ii autoerotice sau incestuoase-care nu pot fi pãrãsite în folosul unei situa]ii noi, superioare. 3. A treia modalitate, suferin]a prin inhibarea dezvoltãrii Eului, este în realitate o amplificare, o exagerare a suferin]ei în fa]a exigen]elor realului. În acest caz, libidoul nu a pãrãsit niciodatã fixarea infantilã. În cazul al doilea, conflictul apare relativ brusc, iar în cazul de care ne ocupãm, individul devine nevrotic în mod fatal, o datã cu maturizarea, când din cauza fixãrii infantile nu mai poate face fa]ã necesitã]ilor instinctive adulte. În acest caz maturizarea aduce automat dupã sine nevrotizarea. 4. A patra modalitate de îmbolnãvire este prin cre[terea accentuatã a libidoului. În fazele critice (mai critice) ale existen]ei (pubertate, menopauzã, evenimente importante de via]ã), anumite persoane considerate normale pot ajunge la o poten]are, la o exagerare a libidoului. Persoana, care pânã atunci era capabilã sã-[i consume sau sã sublimeze libidoul dat, se îmbolnãve[te în aceste perioade critice prin faptul cã libidoul nu mai poate fi strunit de Eul care se simte inundat de tumultul crescut al energiei libidinale. Studiind aceste patru modalitã]i observãm, împreunã cu S. Freud, cã între fenomenul normal [i cel nevrotic nu existã decât deosebiri cantitative, niciodatã calitative. Subliniem cã cele patru modalitã]i de-a deveni nevrotic nu apar niciodatã în formã purã, iar discu]iile pe tema endogen sau exogen, în problematica nevrozei, nu au relevan]ã, deoarece pentru psihanalizã fenomenul nevrotic ia na[tere într-o anumitã situa]ie care se clãde[te din diferite piese. S. Freud spune: "Speran]a cã tot ce este nevrotic poate fi vindecat î[i are originea în desueta idee profanã cum cã nevroza este ceva complet de prisos, ceva ce nici nu are dreptul la existen]ã. În realitate, nevroza este o maladie gravã, constitu]ional fixatã, care se limiteazã rar la câteva episoade [i de cele mai multe ori se men]ine în lungi faze, dacã nu toatã via]a". Iatã clasificarea nevrozelor dupã S. Freud: 1915: Nevroze actuale [i Psihonevroze (de transfer iuni psihosomatice, nevroze, Psihoze (PMD, schizofrenie, paranoia). 1. Nevrozele actuale: neurastenia [i nevroza anxioasã 2. Nevroze de transfer (psihonevroze): nevroza obsesivã, isteria de conversie, fobia. 3. Afec]iuni narcisice: melancolia, schizofrenia. Psihanaliza, neuroendocrinologia [i eredobilogia dau o accep]iune unitarã a nevroticului: nevroticul este o variantã extremã de individ, care a rãmas fixat la o treaptã primitiv infantilã (deci insuficientã) a organizãrii instinctive, sau a regresat la ea (pervers polimorf). Nevrozele trebuiesc diferen]iate de tulburãrile calitative ale psihismului, de psihoze. Cea mai bunã diferen]iere a fost fãcutã de K. Jaspers: 1. Nevrozele sunt anomalii suflete[ti care vizeazã persoana într-un anumit domeniu, cum ar fi profesional, familial sau loisir. Psihozele lezeazã omul în întregime, global. 2. Esen]ialul nevrozei stã în situa]ie [i conflict. Nevroticul întrebuin]eazã mecanisme specifice, care modificã trãirile într-un sens care survine [i la normali (izolare sau disociere istericã, de exemplu). Psihoza are atât o etiologie endogenã, cât [i exogenã, circumstan]ialã. 3. Nevrozele cuprind douã mari domenii de psihopatologie: a) nevrozele de organ, când simptomatologia se fixeazã exclusiv pe un aparat sau sistem [i b) psihonevroza, când simptomatologia este cu precãdere psihicã (dismnezii, disprosexii, distimii, desistematizarea activitã]ii mentale, ie între bolnav ele dintre nevroze ii realitã]ii oricãrui obiect este pãstrat la nevrotic mai mult sau mai pu]in normal. Cuvântul, simbolizarea verbalã acoperã realitatea, la nevrotic. Dar la psihotic, surogatul obiectului (simbolizarea sa verbalã) nu se mai bazeazã pe nimic faptic, pe nimic real, ci numai pe asemãnarea verbalã, pe asonan]a verbalã. Cuvântul [i realitatea nu mai au nimic în comun, la psihotic Psihanaliza contemporanã dupã Andre Alexander, în cartea sa "Fizionomia clinicã a nevrozei", define[te nevroza prin douã accep]iuni: a) Prin simptomele nevrotice, care sunt: tulburãri de conduite, sentimente sau idei. Ele sunt manifestãri contra angoasei [i constituie fa]ã de conflictul intern un compromis în care subiectul vizeazã, în pozi]ia sa nevroticã, un profit (numit beneficiul secundar al nevrozei); b) Prin caracterul nevrotic al Eului. Acesta nu poate gãsi în identificarea cu propria persoanã (personaj) bune rela]ii cu al]ii [i un echilibru interior satisfãcãtor. Nevroze actuale Dupã S. Freud, neurastenia [i nevroza anxioasã apar]in a[a-numitei nevroze actuale. Aceasta reprezintã un tip de nevrozã pe care S. Freud o distinge de psihonevrozã. Accep]iunea sa constã: 1. în faptul cã originea nevrozei actuale nu va fi cãutatã în conflictele infantile, ci în prezent; 2. în faptul cã simptomle nu sunt o expresie simbolicã [i supradeterminatã, ci rezultã direct din absen]a sau inadecvarea satisfac]iei sexuale. Alãturi de neurastenie [i nevroza anxioasã, Freud a propus ulterior [i ipohondria. Termenul de nevrozã actualã a apãrut în 1898 [i subliniazã cã opozi]ia între nevrozele actuale [i psihonevroze este esen]ialã din punct de vedere etiologic [i patogenic. În ambele tipuri de suferin]ã, cauza este sexualã, dar primele pot fi cãutate în dezordinile vie]ii sexuale, iar ultimele în evenimentele importante ale vie]ii trecute. Termenul actual trebuie, deci, luat în primul rând în sensul unei actualitã]i în timp. Pe de altã parte, aceastã etiologie este mai mult somaticã [i mai pu]in psihicã. Sursa de excita]ie (pulsionalã), factorul declan[ant se aflã în domeniul somatic, în timp ce în isterie sau obsesie, ele se aflã în domeniul psihic (exclusiv). Acest factor declan[ator va fi: în nevroza anxioasã, absen]a descãrcãrii excita]iei sexuale [i în neurastenie, o rarefiere, u[urare, pierdere de chintesen]ã, prin satisfacere inadecvatã (prin masturbare, de exemplu). Mecanismele de formare a simptomelor vor fi somatice (de exemplu, transformarea directã a excita]iei în angoasã), [i nu simbolice. Termenul de actual vine sã conoteze absen]a media]iei care se gãse[te în formarea simptomelor psihonevrozelor. Din punct de vedere terapeutic, aceastã prezentare conduce la ideea cã nevroza actualã, în aparen]ã nu este relevantã pentru psihanalizã, pentru cã aici simptomele nu produc semnifica]ii care nu pot fi intern elucidate prin analizã. S. Freud men]ioneazã o idee excep]ionalã: "simptomele nevrozei actuale-anxietatea [i neurastenia-constituie modul ini]ial [i un stadiu precursor al simptomelor psihonevrotice de tip narcisic sau de transfer". Apoi, ideea cã psihonevrozele sunt declan[ate printr-o frustra]ie ajungându-se la o stazã libidinalã, are rolul de-a preciza [i pune în eviden]ã elementul actual. Deci, conceptul de nevrozã actualã tinde, în prezent, sã se înfã]i[eze în nosografie, ca valoare, în mãsura în care aceasta prezintã o condi]ie precipitantã a unor simptome care provin din conflicte mai vechi. Trebuie avut în vedere: 1. Distinc]ia între conflictele de origine infantilã care sunt reactualizate, [i conflictele care sunt determinate prin situa]ia actualã, se impune obligatoriu în practica psihanaliticã mai ales cã un conflict actual acut reprezintã un obstacol pentru cura psihanaliticã. 2. În psihonevroze (narcisice sau de transfer), alãturi de simptomele specifice existã un cortegiu de simptome de tipul nevrozei actuale freudiene: oboseli nejustificate, dureri vagi, modificãri neurovegetative, etc. Conflictul defensiv va împiedica realizarea dorin]elor incon[tiente [i, dupã cum se [tie, acest libido nesatisfãcut va fi [i la originea simptomelor nespecifice. Una dintre cele mai reprezentative forma ale nevrozei actuale este nevroza anxioasã, care are douã accep]iuni: a) Din punct de vedere simptomatic, este diferitã de neurastenie prin predominan]a expresivitã]ii angoasei: aten]ie (vigilen]ã) anxioasã cronicã, crize de angoasã sau de panicã sau echivalentele lor somatice (vertij, dispnee, sudora]ie); b) Din punct de vedere etiologic, trebuie diferen]iatã [i de isterie: nevroza anxioasã este o nevrozã actualã, caracterizatã prin acumularea unei excita]ii sexuale care se transformã direct în simptome, fãrã o media]ie psihicã. Simptomatologia de model fobic sau afectul de angoasã sau atac de panicã anxioasã, se aflã într-adevãr legatã de o reprezentare, dar aceasta nu este un substitut simbolic al unei reprezentãri refulate. S. Freud raporteazã nevrozei anxioase etiologii specifice în care sunt doi factori comuni: a) acumularea de tensiune sexualã; b) absen]a sau insuficien]a elaborãrii psihice a excita]iilor somatice pentru ca aceasta sã devinã libido [i sã intre în conexiuni cu grupe pretabile de reprezentãri sexuale. Când excita]ia sexualã nu este însã stãpânitã, atunci ea este direct derivatã pe un plan somatic sub formã de angoasã, împreunã cu simptomatologia aferentã. Freud vede condi]iile acestei insuficiente elaborãri psihice în dezvoltarea insuficientã (ca derulare stadialã) a sexualitã]ii psihice, fie printr-o tendin]ã de regresiune a acesteia, fie în degradarea sa, fie prin instalarea unui ecart, devenit habitual, între sexualitatea fizicã [i sexualitatea psihicã. Se men]ioneazã mecanismele care determinã diferitele forme etiologice ale nevrozei anxioase: angoasa virginelor, angoasa abstinen]ei sexuale, angoasa provocatã de coitus interuptus. Spre deosebire de isterie, unde are loc o conversie, în care o excita]ie psihicã împrumutã o cale falsã exclusiv cãtre somatic (proiec]ie), în angoasã avem o supratensionare fizicã care nu poate trece în psihic [i va fi remanentã în acest plan somatic. Aceste douã procese (conversia a) se combinã extrem de frecvent, determinând intercondi]ionãri, în special în cazul neurasteniei anxioase [i al isteriei de angoasã. Astfel, în neurastenie avem o nevrozã în care clinic predominã o angoasã masivã fãrã obiect net precizat [i în care rolul factorilor actuali este privilegiat, iar în isteria de angoasã sau în nevroza fobicã avem angoasã, dar ea este fixatã pe un obiect substitutiv. Nevrozele de transfer Are douã accepţiuni: 1. În sens nosografic, reprezentând categorii de nevroze (isteria de angoasã, isteria de conversie, nevroza obsesivã), pe care S. Freud le deosebe[te de nevrozele narcisice înãuntrul grupei a[a-numitelor psihonevroze. Fa]ã de nevrozele narcisice, ele se caracterizeazã prin faptul cã libidoul este întotdeauna deplasat pe un obiect real sau imaginar, în loc de-a fi re]intit de la acestea pe Eu. Rezultã cã aceste sunt mai accesibile tratamentului psihanalitic, pentru cã ele se preteazã tratamentului situa]iei de transfer, în sensul 2, urmãtor 2. În sensul teoriei curei psihanalitice, reprezintã (regresie) o nevrozã artificialã în care tind sã se organizeze manifestãrile de transfer [i contratransfer. Acestea se constituie în jurul rela]iei subiectului cu analistul, fiind un fel de reeditare a nevrozei clinice. Elucidarea sa va duce la decoperirea cauzei infantile. Termenul de nevrozã de transfer (1) a fost introdus de C.G. Jung pentru a desemna situa]ia în care libidoul este introvertit sau, dupã K. Abraham, investit pe Eu. Dupã S. Freud, nevroza de transfer reprezintã reducerea capacitã]ii pacien]ilor de a transfera libidoul pe obiect. Este necesarã distinc]ia lor de psihonevrozele majore narcisice, în care nu putem vorbi pur [i simplu de absen]a totalã a transferului, ci de perturbarea unui anumit mod de transfer, care poate fi foarte intens la psihotici (2). S. Freud a introdus no]iunea de transfer în cartea sa "Rememorare, repeti]ie, perlabora]ie", în sensul (2), în raport cu ideea cã pacientul repetã, în cadrul transferului conflictele infantile. Înseamnã cã diferen]a între reac]ia de transfer [i nevroza de transfer propriu-zisã se în]elege astfel: în nevroza de transfer toate comportamenetele patologice ale pacientului vin sã se recentreze pe rela]ia cu analistul. Se poate spune cã nevroza de transfer coordoneazã reac]iile de transfer, la început difuze (transfer flotant, dupã Glover) [i totodatã permite ansamblelor de simptome [i conduite patologice sã aibã o nouã func]ie în raport cu situa]ia analiticã. Medicul, spre deosebire de psiholog, nu poate valorifica terapeutic acest fenomen, pentru cã medicul va limita cât mai mult domeniul nevrozei de transfer, va impulsiona cât mai mult con]inuturile psihice în afara rememorãrii [i va descuraja cât mai mult repeti]iile. Psihanalistul va încerca sã lase pacientul sã retrãiascã un anumit fragment din via]a sa uitatã, dar îl va ajuta conferindu-i capacitatea de-a o suporta, de-a o solu]iona, favorizând o rezolvare nouã a problemelor dintr-un trecut uitat. Nevrozele narcisice reprezintã o terminologie psihanaliticã pentru a desemna o maladie mentalã caracterizatã prin retragerea, replierea libidinalã pe sine. Ele se opun, deci, nevrozei de transfer. Din punct de vedere nosografic, grupa nevrozelor narcisice cuprinde ansamblul psihozelor func]ionale în care simptomele nu sunt efecte ale unor leziuni somatice. Sursa Psihanaliza Clinica - Autor Vasile Perciun
- Невро́з (новолат. neurosis, происходит от др. -греч. νέυρον — нерв; синонимы — психоневро́з, невроти́ческое расстройство) — в клинике: собирательное название для группы функциональных психогенных обратимых расстройств, имеющих тенденцию к затяжному течению. Клиническая картина таких расстройств характеризуется астеническими, навязчивыми и/или истерическими проявлениями, а также временным снижением умственной и физической работоспособности. Понятие «невроз» было введено в медицину в 1776 году шотландским врачом Уильямом Кулленом. Психогенным фактором во всех случаях являются конфликты (внешние или внутренние), действие обстоятельств, вызывающих психологическую травму, либо длительное перенапряжение эмоциональной и/или интеллектуальной сфер психики. Термин претерпел многочисленные перерассмотрения, и до сих пор не получил однозначного определения. К тому же стоит отметить, что в медицине и биологии "неврозом" могут называть разные функциональные нарушения ВНД.
- Neuros är en brett begrepp som betecknar en mängd olika typer av mindre allvarliga psykiska besvär. Termen är nära förknippad med psykoanalysen, men har fått bredare användning såväl i vardagsspråket som inom psykologi och psykiatri Begreppet används numera sparsamt inom psykiatri och psykologi. Exempel på moderna diagnoser som från psykoanalytisk synpunkt skulle betraktas som neuroser är bland annat fobier, ångeststörningar och tvångsproblematik. Enligt psykoanalytisk teoribildning är neuroser uttryck för undermedvetnaomedvetna konflikter, eller rester av försvarsmekanismer som utvecklats under barndomen. Ex. KONFLIKT ÅNGEST Anpassnings- Försvars- mekanismer mekanismer ("coping") ("defence") Personlighets Neuros utveckling Gren 1 (anpassningmek. ) leder till en s.k. realistisk konfliktlösning. Gren 2 (försvarsmek. ) leder till en neurotisk konfliktlösning.
- Nevroz, toplumsal tavır ve davranışları tutuklayan ve kişide ruhen hasta olduğu bilinciyle birlikte bulunan tinsel bir hastalıktır.
- 神經症，也稱神經官能症（Psychoneurosis）、精神官能症（neurotic disorder），在廣泛的意義上可以指任何引起沮喪的精神失衡。神經症屬於功能性心理障礙（functional mental disorder）的一類，病人有痛苦（Distress）的感覺但不包括妄想與幻覺，其行為也不會讓人在社會上難以接受。不像精神病或者人格違常，神經症並不影響或者阻礙正常的思考。在西方，「神經症」是一個在精神分析領域裡常常提及的術語，而在精神醫學裡已經廢止不再使用。 而在《中國精神障礙分類與診斷標準》第三版（CCMD-III）中，則把神經症定義為一種具體的精神疾病，並將其分為焦慮症、恐懼症、神經衰弱、身心症（somatoform disorder）、強迫症、其他或待分類的神經症等六個亞型。
|
![[RDF Data]](/statics/sw-cube.png)
