The Illyrians were a group of tribes who inhabited the Western Balkans during classical antiquity. The territory the tribes covered came to be known as Illyria to Greek and Roman authors, corresponding roughly to the area between Adriatic sea in west, Drava river in North, Morava river in east and the mouth of Vjosë river in south. The first account of Illyrian peoples comes from Periplus or Coastal passage an ancient Greek text of the middle of the 4th century BC.

PropertyValue
dbpedia-owl:thumbnail
dbpprop:abstract
  • The Illyrians were a group of tribes who inhabited the Western Balkans during classical antiquity. The territory the tribes covered came to be known as Illyria to Greek and Roman authors, corresponding roughly to the area between Adriatic sea in west, Drava river in North, Morava river in east and the mouth of Vjosë river in south. The first account of Illyrian peoples comes from Periplus or Coastal passage an ancient Greek text of the middle of the 4th century BC. These tribes, or at least a number of tribes considered "Illyrians proper", are assumed to have been united by a common Illyrian language, of which only small fragments are attested enough to classify it as a branch of Indo-European. The name Illyrians seems to be an Ancient Greek exonym and we have no way of knowing what they called themselves or if they later adopted the exonym but most Illyrians did not use this name. Illyrians were last mentioned in 7th century, during the Slavic migration to the Balkans. All the remaining tribes except perhaps the Romanized Vlachs were slavicised in the course of the Middle Ages, while the Albanians may represent an instance of southern Illyrian continuity. In the 19th century, an Illyrian national identity became significant in Croatian nationalism. In Communist Albania, an Illyrian national identity also began to play a significant role in Albanian nationalism.
  • Die Illyrer oder Illyrier waren eine Gruppe von Stämmen, die in der Antike auf der nordwestlichen Balkanhalbinsel und im südöstlichen Italien, also an der Adriaküste und im zugehörigen Hinterland lebten. Der Wohnraum der Illyrer auf der Balkanhalbinsel wird in der antiken griechischen und römischen Geschichtsschreibung als Illyrien bezeichnet. Die Illyrische Sprache ist durch ihre spärliche Überlieferung schwer einzuordnen, aber immerhin als indogermanisch erkennbar (Vrgl. dazu Hauptartikel Illyrische Sprache).
  • Els il·liris són un poble protohistòric dels Balcans, d'origen indoeuropeu, familiars dels tracis i dels dacis. La seva llengua, l'il·liri, només ens és coneguda a través de rastres deixada en l'onomàstica de la regió, en particular en la toponímia.
  • Durante la edad del bronce se los identifica en Polonia como los responsables del desarrollo de la Cultura Lusaciana la cual llegó a influir en la expansión de la cultura de los campos de urnas en Europa. Fue sin embargo en la alta Austria donde desarrollaron su manifestación más importante desde el final de la edad del bronce a la primera mitad de la edad del hierro: la cultura de Hallstatt. En este periodo gozan de su mayor expansión al llegar al lago Leman en Suiza e influir notablemente sobre los ligures.
  • Illyrialaiset ovat muinainen kansa, joka asui Länsi-Balkanilla, Illyriassa. He puhuivat illyriaa. Kreikkalaiset kutsuivat illyrialaisiksi ihmisiä jotka asuivat Makedonian ja Traakian takana, Tonavan alapuolella.
  • Les Illyriens sont un peuple protohistorique des Balkans, d'origine indo-européenne. Leur langue, l'illyrien, ne nous est connue qu'à travers des traces laissée dans l'onomastique de la région et sporadiquement dans les textes d'autres langues.
  • Con il nome di Illiri si indica un insieme di popoli indoeuropei stanziati nell'antichità nella parte nord-occidentale della penisola balcanica, nei territori che attualmente fanno parte delle Repubbliche di Slovenia, Croazia, Bosnia, Serbia, Montenegro, Macedonia, Albania, Italia.
  • De Illyriërs zijn een historisch Indo-Europees volk dat het westen van het Balkanschiereiland bewoonde. Zij spraken Illyrisch, waarvan het Albanees afstamt. De streek die zij bewoonden werd/wordt ook Illyrië of Illyricum genoemd. De Dalmatische Illyriërs vestigden zich in de bronstijd in dit gebied, de Venetische Illyriërs in het gebied rond het huidige Venetië. In de gebieden benoorden de Sava mengden de Illyriërs zich met de Kelten, en in Thracië namen sommige Illyrische stammen de plaatselijke gewoontes over. De Illyriërs kweekten en verhandelden vee, paarden, gewassen en producten vervaardigd uit plaatselijk gewonnen koper en ijzer. Het leven van de Illyriërs werd bepaald door oorlog, en Illyrische piraten waren een echte plaag op de Adriatische Zee. Een raad van ouderen koos de leiders die aan het hoofd stonden van de talrijke Illyrische stammen. Soms wilden zulke stamhoofden hun macht laten gelden over andere stammen, en stichtten kleine koninkrijkjes, die echter een kort leven waren beschoren. Soms migreerden Illyrische stammen de Adriatische Zee over, naar Italië, alwaar zich het Japygische gebied van de Illyriërs vormde. Hier volgt een lijst met historische Illyrische stammen: Abri Albanen Amantini Andizetes Arbëren Ardiaei (in de 3e eeuw onder Keltische druk afgezakt naar het huidige Montenegro) Ardianen Arrianes Atintani (Atintanes) Autariates (Autariate) Azali Breuci (gevestigd aan de Sava, Rome vijandig gezind, meerdere opstanden) Briges Bylliones Carni Catari Celegeri Chelidones Colapiani (Colapani) Cornacates Daesitiates Dalmaten (Delmatae) (werden pas in de 9e eeuw overwonnen) Daorsi Dardani (een Thraco-Illyrische mengstam die woonde in het huidige Kosovo) Dasareten (Dassarstae, Dassarenses, Dassaretae) Daversi Deraemestae Deuri Dindari Ditiones Docleatae Encheleae (Enchelleae) (in zuidelijk Illyrië, hoogtepunt van macht in de 8e eeuw) Enkelejten Eordeeën Epirioten Eravisci Glintidiones Grabaei Histri Iapydes, Iapodes, Japoden (bewoonden de Kroatische Likavlakte, hadden Keltische wapenuitrusting) Iasi (Jasi) Japygen (Iapygii) (uitgewekenstam van de Japoden) Kaonen Labeaten (Labeatae, Labeates) Latobici Liburni (zeelui met snelle en wendbare schepen) Lopsi Maezaei Meslcumani Messapen Mollosoi (Mollos, Molossii) (één van de machtigste Illyrische stammen) Naransii Oseriates (Osseriates) Parthijnen (Parthini) Penesten Perestae (Penestae) Picenti (in centraal-Italië) Pirustae (Pirust, Pipustae) Plearaei Sardeaties Scirtari Scordisci (bloeddorstige strijders aan de samenloop van Sava en Drava, weken uit naar Albanië en Macedonië) Seleiitani Siculotae Soirtones Taulanten (Taullani)(in hedendaags Albanië, lieten zich niet overwinnen door vreemde overheersers) Thesproten Vardaei
  • Illyrerne var et oldtidsfolk i landskapet Illyria øst for Adriaterhavet. De var stammefolk som drev sjørøveri og var beryktede krigere. Dette utnyttet romerne etter at området ble erobret rundt år 1. Mange generaler og noen keisere var illyrere. Illyrisk språk tilhørte den indo-europeiske språkfamilie. Noen tenker seg at dagens albanere nedstammer fra illyrerne .
  • Ilirowie – starożytny lud indoeuropejski zamieszkujący u schyłku epoki brązu i we wczesnej epoce żelaza (głównie w okresie halsztackim) zachodnie Bałkany, dokładniej tereny między wschodnim wybrzeżem Morza Adriatyckiego a środkowym Dunajem oraz obszary wschodnich Alp. Od V wieku p.n.e. organizowali liczne państewka plemienne (m. in. Dardanowie, Autariaci, Dalmaci, Liburnowie) na czele których stali książęta. Na przełomie II i I wieku p.n.e. zostali podbici przez Rzymian i włączeni w skład prowincji Iliria. W przekazach z tamtego okresu zachowały się świadectwa, że byli oni sprawnymi najemnikami, służącymi zarówno w armii rzymskiej, jak i w armiach greckich. Od VI wieku n.e. obszary Ilirów zasiedlała ludność słowiańska. Potomkami niezromanizowanych Ilirów są najprawdopodobniej współcześni Albańczycy. Potomkami Ilirów zromanizowanych prawdopodobnie są Wołosi.
  • Os ilírios eram um povo indo-europeu que habitou o oeste dos Bálcãs e partes do sul da Itália no início da Era Cristã. Eles falavam línguas que estão agrupadas como línguas ilíricas, um ramo separado do indo-europeu. Os ilírios devem ter aparecido na parte ocidental da península Balcânica por volta de 1000 a.C. , no período que coincide com o fim da Idade do Bronze e o começo da Idade do Ferro. Os ilírios não eram um corpo unificado mas um grupo de várias tribos diferentes. Essas tribos, contudo, possuiam uma cultura comum e línguas faladas relacionadas. Se a língua albanesa descende de uma língua ilíria é um ponto de disputa entre os acadêmicos. A única língua ilíria atestada é o messápico, que não é proximo do albanês. Ilíria Lista de tribos ilírias Línguas ilíricas
  • Ilirii, cu etnonimul ilirioi ('Iλλυρίoi) grecii au numit, se pare, mai întâi unul dintre triburile mai apropiate de ei care se afla în apropiere de Epir, spre nord-vest. În mitologia greacă, Illyrus ar fi fost fiul lui Cadmus şi Harmonia şi ar fi domnit în Illyria; fiii săi ar fi dat apoi nume unor dintre numeroasele triburi considerate ilire, aflate în teritoriul dintre Epir şi râul Drava, Marea Adratică şi triburile tracice din Balcani. Teritoriul din urmă corespunde cu aproximaţie aproximativ pe Albaniei actuale şi fostei Iugoslavii şi a fost bogat în zăcăminte cuprifere (exploatate încă din neolitic), fier, aur, argint, piatră, sare, lemn. Zona dintre vărsarea Dravei în Dunăre până la Porţile de Fier, SV Olteniei şi NV Bulgariei, parţial şi Macedonia, este considerată ca zonă de interferenţă între traci şi iliri. A fost de fapt o regiune populată cu precădere de dardani şi paoni, triburi despre care istoriografia nu a reuşit să stabilească dacă erau tracice sau ilire. La fel de disputată apartenenţă etnică au şi tribalii, consideraţi traci de o mare parte a literaturii istorice. Unele triburi ilire (masapii, daunii, peucetii) ar fi trecut în Peninsula Italică, iar despre iapozi, o legendă reprodusă de Appian spune că au migrat spre răsărit, aşezându-se în teritoriul tracic. Este cert că ilirii au avut o descendenţă indoeuropeană şi au vorbit limbi înrudite, însă opiniile sunt împărţite în privinţa apartenenţei unul din grupurile familiei de limbi indo-europene, kentum ori satem, opinile nu concordă, dar par să existe mai multe argumente în favoarea celui dintâi. Limbile ilirice sunt cunoscute numai prin antroponime şi toponime şi denotă o mare abundenţă de vocale şi prin sonoritate. După o perioadă lungă în care s-a discutat, în istoriografie, despre gradul de apropriere între graiurile ilirice şi cele tracice, este precumpănitoare concluzia că au fost pronunţat deosebite. Izvoare: scrise romane şi greceşti (Appian - Ist. romană; Strabon; Pliniu cel Bătrân, Iordanes, Polyainos, Cassius Dio), epigrafie (din perioada romană), toponime, materiale arheologice. Despre formarea triburilor ilire şi evoluţia lor generală există mai multe teze, care se pot sistematiza în două direcţii. Una autohtonistă, care susţine că pentru locuitorii teritoriului dintre Adriatica şi râul Sava, în timpul epocii bronzului s-a petrecut o ilirizare treptată (A. Benac şi B. Čović din Sarajevo). Pe de altă parte, şcoala mai veche menţine teoria invaziei ilire din centrul Europei spre sud-est şi în Peninsula Balcanică. Această invazie s-ar fi petrecut în sec. XIII î . Chr. Numeroasele nume tracice din Iliria ar fi în sprijinul acestei teze, a venirii ilirilor peste locuitori traci care astfel au fost înlocuiţi, asimilaţi sau împinşi spre răsărit. În acelaşi context s-ar fi petrecut şi deplasarea grecilor spre sud şi a frigienilor din Tracia în Asia Mică. Ambele teorii au o serie de puncte vulnerabile din cauza studiilor inegale, care ar trebui să fie comparative şi care sunt nevoite să se construiască predominant pe sursele arheologice. În sec. VIII-VII î . Chr. triburile ilire au trecut pe la folosirea pe scară largă a fierului, deşi continuă să fie producă sau să utilizeze multe obiecte de podoabă şi instrumente din bronz. Pentru această perioadă, cercetările arheologice sprijină ipoteză că a existat o expansiune a triburilor ilirice spre răsărit, observabilă mai ales în V Bulgariei şi SV Olteniei, paralel cu o extindere a culturii Basarabi (de esenţă nord-tracică) spre apus, în Voievodina. Descoperiri precum cele din zona Vraca (Bulgaria de NV), Balta Verde şi Gogoşu (Mehedinţi) dovedesc, în VIII-VII î . Chr. , rituri şi ritualuri funerare obişnuite în lumea ilirică – înhumaţia în poziţie întinsă. Din punct de vedere politic, mai multe dintre triburile ilire au încercat să se organizeze, în diferite momente din sec. IV-III î . Chr. Primul rege cunoscut a aparţinut dardanilor şi se numea Bardyllis (sec. IV). Dardanilor s-au alăturat şi alte triburi precum galabrii şi tunaţii, împreună cu care au ocupat un teritoriu întins pe văile Strumei şi Vardarului. Puţinele izvoare care se pot invoca pentru dardani î i prezintă la început ca fiind cu desăvârşire sălbatici, locuind în bordeie şi peşteri, după care vorbesc despre o armată bine organizată capabilă să ameninţe Macedonia ori Iliria în sec. III. Aliaţi ai romanilor în anumite momente, au fost supuşi în sec. I î . Chr. de guvernatorul Macedoniei care a ajuns până la Dunăre. Zona lor este cunoscută pentru mine şi exploatată ca atare de romani, mai târziu, cei care aveau un procurator metallorum special. O categorie de podoabe de aur se numea chiar dardanium. Altă puternică uniune tribală a fost constituită de autariaţi în vestul Serbiei şi în Bosnia, acolo unde sunt cercetate necropole. Ilirii au intrat în conflict cu Epidamos şi Apollonia – colonii greceşti întemeiate pe litoralul adriatic, apoi cu Macedonia. Au suferit influenţe culturale tracice, elenistice şi romane. Au suferit şi de pe urma invaziei celtice din sec. III. Nu doar au asimilat influenţe străine, ci au şi împrumutat altor populaţii cu care au venit în contact elemente de cultură materială specifică. De ex. , de la ei (piraţii din insule) au luat romanii liburna, ambarcaţiune maritimă uşoară (cu formă prelungă, cu pupa şi prova ascuţită şi două rânduri de rame) care datorită mobilităţii ei a ajuns în sec. I î . Chr. unul dintre cele mai bune vase romane de luptă. Flota romană de la Dunăre de Jos era şi ea dotată cu liburnae. De la sfârşitul aceluiaşi veac au început lupte cu romanii care s-au intensificat în sec. I î . Chr. S-au finalizat cu înglobarea Iliriei în Imperiul roman. Se pare că la originea conflictelor din sec. III cu romanii au stat desele incursiuni pe mare ale piraţilor iliri şi tendinţele pe care le-au manifestat unele dintre triburi de a se constitui în uniuni tribale mai puternice. Aşa a fost cazul cu regatul unei prinţese numită Teuta (231-228 î . Chr. ), a regilor Pleurat şi Gentius. După cucerirea romană, ilirii au obţinut drepturi civile prin Constitutio Antoniniana (212). Roma i-a recrutat ca soldaţi trimişi la limitele barbare ale imperiului. Rolul lor important în armata romană a deschis calea multor căpetenii de a ajunge şi la tron în câteva momente. În câteva secole au fost şapte împăraţi nativi din Ilyrricum. Provincia romană Illyricum iniţială, cu capitala la Salona (lângă Split), a fost desfiinţată după o revoltă a panonilor şi dalmaţilor din sec. I, iar teritoriul său divizat în noi provincii, Pannonia în nord şi Dalmaţia în sud. O nouă reformă administrativă, a 297, a împăratului Diocleţian (cu provincii, prefecturi, dioceze), a marcat din nou teritoriul. S-a creat provincia Praevalitana în sudul Dalmaţiei, apoi Epirus Nova (Dyrrachium - capitală) şi Epirus Vetus (cu centrul la Nikopolis). Alte două părţi au intrat în dioceza Macedoniei. Diocezele Pannonia, Noricum, Moesia Superior şi Macedonia cu o parte a Greciei au fost devenit componente ale prefecturii Illyricum. Analiza materialului arheologic sugerează că romanizarea în cazul Iliriei a fost neuniformă. Centrele urbane au fost aproape în totalitate romanizate, iar ilirii au fost subiecţii unul puternic proces de aculturaţie. O astfel de populaţie supusă romanizării a ajuns şi în Dacia romană, în unităţi militare (ala Illyricorum, coh. III Delmatarum) sau în comunităţi civile (Pirustae, Baridustae), dintre care sunt mai cunoscute cele de mineri în Munţii Apuseni. Cei din urmă au fost identificate în număr mare pe tăbliţe cerate şi inscripţii locale, prin cu nume iliric tipice: Andarus, Andes, Dato, Dasius, Epicadus, Plares, Scenobarus. Acesţi colonişti au practicat incineraţia în gropi simple, uneori cu pereţii arşi. Unele morminte au ring de piatră sau incintă de piatră de formă rectangulară. Necropole atribuite unor iliri se află la Ruda-Brad, Alburnus Maior, Ighiu, Cinciş, Apulum, Sighişoara, Romula. Provenind din teritorii în care au exersat mineritul şi prelucrarea metalelor, ilirii erau cunoscuţi ca iscusiţi în aceste ocupaţii. După dezintegrarea imperiului, teritoriul pe care au trăit ilirii a suferit de pe urma migraţiilor (goţi, huni), populaţia fiind în mare parte slavizată. Despre iliri se vorbeşte ultima oară în sec. VII d. Chr. (în Miracula Sancti Demetri din Tesalonic). Unii dintre cei care s-au retras în zonele inaccesibile, muntoase, romanizaţi, au fost cunoscuţi ca morlaci. Albanezii î şi revendică astăzi descendenţa directă din iliri. Cultura materială a ilirilor este relativ bine cunoscută şi se remarcă prin înflorire şi originalitate îndeosebi în Hallstatt. Provine mai ales în necropole, pentru că aşezările sunt mai puţin cercetate. Se cunoaşte totuşi că multe aşezări erau întărite, cele din Dalmaţia cu ziduri de piatră. Inventarul necropolelor cercetate denotă mare grijă pentru viaţa de apoi şi pentru ceremonii funerare. O parte a lor au fost de înhumaţie, mai ales tumulare, familiale sau gentilice, unele de câteva zeci sau câteva sute. Inventarul funerar găsit conţine arme de fier şi multe podoabe de bronz. Cu o paletă foarte variată la iliri, acestea au fost elemente de cultură materială difuzate şi în zonele învecinate; numeroase tipuri de fibule, brăţări, atârnători etc. din spaţiul carpato-dunărean sunt, în această vreme, de origine vest şi sud-vest balcanică. În partea nordică a Balcanilor, a existat şi o lungă tradiţie a incinerării şi înmormântării în morminte puţin adânci, în timp ce în părţile sudice, cei decedaţi erau depuşi tumulii de piatră sau pământ (numiţi „gromile”). Iniţial, ilirii au imitat moneda după Dyrrachium şi Apollonia, sec. V. Coloniile greceşti de la Adriatică au avut propria monedă, dar care a circulat puţin la iliri. Unii regi au imitat monedele greceşti (cazul daorşilor). Mai răspândită moneda romană din sec. I (mixtură care face trimitere la comerţ şi piraterie). Ilirii credeau în forţe supranaturale a căror putere se manifesta în vicisitudinile vieţii de zi cu zi, în sănătate şi boală, abundenţă naturală şi dezastre. După o serie de motive – simboluri repetate care se referă la soare şi mişcarea lui: svastică, şerpi, cercuri, cai, păsări, au avut un cult solar. În perioada romană, au fost asimilate zeităţile romane şi interpretate cele indigene. Bibliografie: Pashko Gjonaij, The Ancient Illyrians, 2001. Wilkes John, The Illyrians, Wiley-Blackwell, 1996. Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, II. D-L, Bucureşti, 1996. Srejovic Dragoslav, Les Illyriens et Thraces, 1997. Cabanes P. Les Illyriens de Bardylis à Genthios: IVe – IIe siècles avant J. – C. , Paris, 1988. Iliri şi Daci. Catalog, Cluj – Bucureşti, 1972. Stipčević Aleksandar, The Art of the Illyrians, Edizioni del Milione, 1963.
  • Иллири́йцы — общее название обширной группы родственных индоевропейских народов, населявших в древности северо-запад Балканского полуострова и частично юго-восток Апеннинского полуострова
  • Illyrer är en samlad benämning för de indoeuropeiska stammar som under antiken var bosatta i Illyrien mellan Adriatiska havet och Donau. Åtminstone två folkgrupper på Balkan, albaner och sydslaver, har i modern tid hävdat illyriskt ursprung, men vilket folk, om något, som kan räkna speciellt påbrå från illyrerna är ej vetenskapligt säkerställt. Albanskan anses av vissa härstamma från illyriskan; man har tidigare antagit att messapiskan skulle utvecklats ur illyriskan, men trots likheter kan detta ej bevisas. Illyriska folk har funnits i Europa sedan minst 3-4000 år f. Kr. och är därmed ett av Europas urbefolkningar. Redan under den tidigaste antiken bebodde de ett område i sydöstra Europa som omfattade dagens södra delar av Österrike samt Slovenien, Ungern, Kroatien, Bosnien-Hercegovina, Serbien, Montenegro, Makedonien och Albanien. Det är i många fall osäkert vilka folkstammar som tillhörde den illyriska folkgruppen eller ej. Det är även osäkert om illyrerna betraktades som ett enskilt folk eller enbart var ett samlingsnamn. Det namn som romarna använde för området längs Adriatiska havet var Dalmatien. Illyricum var en provins som erövrades av romarna, kustområdena längs Adriatiska havet samt Makedonien redan innan 121 f. Kr. och övriga området väster om Donau innan 14 e. Kr. Strax därefter (46 e. Kr. )erövrades även Thrakien, som senare delades upp med Moesien. Området tillhörde Romarriket tills det erövrades av ostrogoterna år 488 e. Kr. Pannonierna var ett illyriskt folk som var bosatta mellan Donau och Sava i nuvarande Ungern och Kroatien. Efter ett uppror år 5 e. Kr. mot romarna tillsammans med andra illyriska folk samt sarmater och dacier, så besegrades de av Tiberius. Det tog romarna 4 år att besegra detta uppror, men år 9 e. Kr. , blev landet provinsen Pannonien. Omkring år 150 e. Kr. försökte langobarderna att tränga in i Romarriket, men stoppades då av pannonierna. Landet erövrades vid mitten av 400-talet av rugierna, därefter ostrogoter, langobarder och avarer. Se även illyrism.
  • İlliryalılar, Arnavutların antik çağdaki ismidir. İllirya, kuzeyde Avusturya Alpleri'nden güneyde Arnavutluk ve Kuzey Yunanistan/Epiros'a kadar geniş bir bölgeye yayılmaktaydı. Kelime anlamı "özgürler ülkesi" olan İlirya M. Ö. 2. yüzyıldan itibaren Roma İmparatorluğu'nun eyaleti oldu. İliryalılar, Yunanlılar ve antik Makedonlar ile karışarak Helen kültürünü oluşturdular, pek çok Roma imparatoru İllirya kökenliydi. Roma İmparatorluğu'nun 5. yüzyıldaki bölünmesinden sonra İlirya, Güney (Yugo) Slavları'nın istilasına maruz kaldı. Bugünkü Arnavutluk halkı ve dünyanın diğer ülkelerinde yaşayan Arnavutlar İliryalılardır.
  • Іллірі́йці — загальна назва обширної групи індоєвропейських племен, що займали в давнину північний захід Балканського півострову від середньої течії Дунаю до Адріатичного моря і частково південного сходу Апенінського півострову (япіги, мессапи і ін.). Перші згадки про іллірійців зустрічаються у грецьких авторів Гекатея Мілетського (VI ст. до Р. Х. ) і Геродота (V ст. до Р. Х.). Археологічно іллірійці зв'язані з гальштатською культурою раннього заліза (до часу її розквіту в 700-400 р. до н. е. відносяться культові повозки, керамічне і бронзове начиння з фігурами і рельєфними фризами, прикраси). У VII-III вв. до н. е. на території розселення іллірійців греки заснували ряд торгових і землеробських поселень-колоній. Спочатку Іллірійці будували фортеці з необробленого каменя, а пізніше почали під грецьким впливом викладати стіни з тесаних квадрів, прикрашати святилища скульптурою. На початку III ст. до н. е. в іллірійські області вторглися кельти, частково відтіснивши іллірійців, частково піддавши їх кельтизації (утворилася група ілліро-кельтских племен). У III ст. до Р. Х. , коли іллірійці зіткнулися з римлянами, вони знаходилися в основному на стадії розкладу первіснообщинних стосунків . Підпорядкувавши сусідні племена, ардії створили обширну державу із столицею в Ськодре. В результаті так званих Іллірійських воєн (у 229—228, 219, 168—167 рр. до н. е. ) між ардіями і римлянами територія держави ардіїв була завойована римлянами (167 р. до н. е. ) і увійшла до складу римської провінції Македонія (148 р. до Р. Х.). Північні області побережжя, населені лібурнами, далматами і яподами, були завойовані римлянами в II-I вв. до н. е. ; остаточно вони були завойовані під час Іллірійськой війни 35-33 гг. до н. е. Тоді ж були завойовані і племена панонців на середній Саві. У 13-9 рр. до н. е. римлянами були завойовані племена на північ від Сави аж до середньої течії Дунаю. Племена внутрішньої Далмації (дезитіати, пірусти і ін. ) були скорені римлянами в ході придушення паноно-далматського повстання 6-9 років. Іллірійці піддалися швидкій і сильній романізації (особливо на побережжі і в містах). В ході Великого переселення народів іллірійці остаточно асимілювали; поступово зник і стародавня іллірійська мова. За нащадків стародавніх іллірійців деякі учені вважають сучасних албанців. Пам'ятники культури іллірійців збереглися в Австрії, Італії, Албанії, в країнах колишньої Югославії. назва православних слов'ян Угорщини, головним чином сербів, що не прийняли унії в XVII і XVIII століттях. Іллірійці були вмілими кораблебудівниками, моряками і, можливо, піратами.
  • 伊利里亚人是欧洲古代一个属于印欧语系的民族，据古希腊的描写伊利里亚人居住在希腊西北部的地方，包括今天的伊庇鲁斯、阿尔巴尼亚、蒙特內格羅、赫塞哥維納、達爾馬提亞的南部和中部，这些地方被统称为伊利里亚。少数部落也生活在潘诺尼亚和阿尔卑斯山脉东部的地区。伊利里亚人可能主要是从瓮棺文化演化过来的。地中海东部的文化与伊利里亚人的关系还有争议。 冰川时期伊利里亚人的经济基础按当地的地理条件不同分别是畜牧业和农业。从前两千年到前一千年的过渡时期还以畜牧业为主，在巴尔干半岛西部的山区里此后也依然以畜牧业为主，在平原地区农业成为主要的经济基础。冰川时期的伊利里亚人社会主要以部落和家庭组织。由对墓地的发掘可以证明每个部落由一个贵族统治，该贵族家庭比其它居民家庭的社会地位要高得多。 从前6世纪开始希腊殖民者开始在伊利里亚建立居民点。两个民族之间的关系不是总是很和平的，但是伊利里亚人开始接受希腊文化。希腊奢侈品成为了伊利里亚贵族的象征。在奥赫里德湖畔的豪华的部落墓地里考古学家发现了从希腊进口的商品。 在将过去加固的高地居民点改造为城市中心的过程中希腊的影响不断加强，这些城市里的经济核算社会结构也发生了变化。城市里的手工业和商业的影响扩大，伊利里亚人也开始在爱琴海畔从事航海（商业和海盗）。前5世纪从一些这些城市里形成了小的国家，不过这些国家往往都很短命。 从前4世纪开始越来越多的希腊历史学家开始描写伊利里亚人。当时马其顿王国经常与伊利里亚人发生战争。前359年马其顿国王帕迪卡斯三世在与伊利里亚人作战时阵亡。 帕迪卡斯的儿子腓力二世得以战胜伊利里亚人，但是他们没有被亚历山大大帝并入马其顿王国。前3世纪一些伊利里亚国王得以建立地区性的强国。 当时的伊利里亚人也是非常出名的海盗。因此前229年亚琴海岸的希腊殖民地向古罗马申请保护。在第一次伊利里亚战争（前229年至前228年）中罗马得以在達爾馬提亞海岸建立一个桥头堡。在第二次伊利里亚战争（约前218年至前201年）伊利里亚大部分被罗马占领。前168年最后一位伊利里亚国王被罗马战败、俘虏和带回罗马市。罗马人将伊利里亚分为附属罗马的小国。 恺撒将伊利里亚正式并入罗马帝国。屋大维以多瑙河为界将伊利里亚分为達爾馬提亞和潘诺尼亚两个省。前9年在伊利里亚爆发暴动后罗马开始强烈地将这个地区罗马化。罗马帝国后来的军队大部分由这里的罗马化的伊利里亚人组成。多个罗马皇帝是伊利里亚人，包括克勞狄二世、奧勒利安、普羅布斯、戴克里先和君士坦丁一世。斯拉夫人入侵后伊利里亚人和色雷斯人在几个世纪裏大多数与斯拉夫人融合成了南斯拉夫人。
dbpprop:hasPhotoCollection
dbpprop:otheruses4Property
  • Illyria (disambiguation)
  • the ancient inhabitants of the Balkans
dbpprop:reference
dbpprop:seeProperty
  • Albanian nationalism
  • Dalmatia
  • Illyrian movement
  • Illyricum (Roman province)
  • Messapian language
  • Moesia
  • Paleo-Balkans languages
  • Thraco-Illyrian
  • Venetic language
dbpprop:wikiPageUsesTemplate
rdf:type
rdfs:comment
  • The Illyrians were a group of tribes who inhabited the Western Balkans during classical antiquity. The territory the tribes covered came to be known as Illyria to Greek and Roman authors, corresponding roughly to the area between Adriatic sea in west, Drava river in North, Morava river in east and the mouth of Vjosë river in south. The first account of Illyrian peoples comes from Periplus or Coastal passage an ancient Greek text of the middle of the 4th century BC.
  • Die Illyrer oder Illyrier waren eine Gruppe von Stämmen, die in der Antike auf der nordwestlichen Balkanhalbinsel und im südöstlichen Italien, also an der Adriaküste und im zugehörigen Hinterland lebten. Der Wohnraum der Illyrer auf der Balkanhalbinsel wird in der antiken griechischen und römischen Geschichtsschreibung als Illyrien bezeichnet. Die Illyrische Sprache ist durch ihre spärliche Überlieferung schwer einzuordnen, aber immerhin als indogermanisch erkennbar (Vrgl.
  • Els il·liris són un poble protohistòric dels Balcans, d'origen indoeuropeu, familiars dels tracis i dels dacis. La seva llengua, l'il·liri, només ens és coneguda a través de rastres deixada en l'onomàstica de la regió, en particular en la toponímia.
  • Durante la edad del bronce se los identifica en Polonia como los responsables del desarrollo de la Cultura Lusaciana la cual llegó a influir en la expansión de la cultura de los campos de urnas en Europa. Fue sin embargo en la alta Austria donde desarrollaron su manifestación más importante desde el final de la edad del bronce a la primera mitad de la edad del hierro: la cultura de Hallstatt.
  • Illyrialaiset ovat muinainen kansa, joka asui Länsi-Balkanilla, Illyriassa. He puhuivat illyriaa. Kreikkalaiset kutsuivat illyrialaisiksi ihmisiä jotka asuivat Makedonian ja Traakian takana, Tonavan alapuolella.
  • Les Illyriens sont un peuple protohistorique des Balkans, d'origine indo-européenne. Leur langue, l'illyrien, ne nous est connue qu'à travers des traces laissée dans l'onomastique de la région et sporadiquement dans les textes d'autres langues.
  • Con il nome di Illiri si indica un insieme di popoli indoeuropei stanziati nell'antichità nella parte nord-occidentale della penisola balcanica, nei territori che attualmente fanno parte delle Repubbliche di Slovenia, Croazia, Bosnia, Serbia, Montenegro, Macedonia, Albania, Italia.
  • De Illyriërs zijn een historisch Indo-Europees volk dat het westen van het Balkanschiereiland bewoonde. Zij spraken Illyrisch, waarvan het Albanees afstamt. De streek die zij bewoonden werd/wordt ook Illyrië of Illyricum genoemd. De Dalmatische Illyriërs vestigden zich in de bronstijd in dit gebied, de Venetische Illyriërs in het gebied rond het huidige Venetië.
  • Illyrerne var et oldtidsfolk i landskapet Illyria øst for Adriaterhavet. De var stammefolk som drev sjørøveri og var beryktede krigere. Dette utnyttet romerne etter at området ble erobret rundt år 1. Mange generaler og noen keisere var illyrere. Illyrisk språk tilhørte den indo-europeiske språkfamilie. Noen tenker seg at dagens albanere nedstammer fra illyrerne .
  • Ilirowie – starożytny lud indoeuropejski zamieszkujący u schyłku epoki brązu i we wczesnej epoce żelaza (głównie w okresie halsztackim) zachodnie Bałkany, dokładniej tereny między wschodnim wybrzeżem Morza Adriatyckiego a środkowym Dunajem oraz obszary wschodnich Alp. Od V wieku p.n.e. organizowali liczne państewka plemienne (m. in. Dardanowie, Autariaci, Dalmaci, Liburnowie) na czele których stali książęta. Na przełomie II i I wieku p.n.e.
  • Os ilírios eram um povo indo-europeu que habitou o oeste dos Bálcãs e partes do sul da Itália no início da Era Cristã. Eles falavam línguas que estão agrupadas como línguas ilíricas, um ramo separado do indo-europeu. Os ilírios devem ter aparecido na parte ocidental da península Balcânica por volta de 1000 a.C. , no período que coincide com o fim da Idade do Bronze e o começo da Idade do Ferro. Os ilírios não eram um corpo unificado mas um grupo de várias tribos diferentes.
  • Ilirii, cu etnonimul ilirioi ('Iλλυρίoi) grecii au numit, se pare, mai întâi unul dintre triburile mai apropiate de ei care se afla în apropiere de Epir, spre nord-vest. În mitologia greacă, Illyrus ar fi fost fiul lui Cadmus şi Harmonia şi ar fi domnit în Illyria; fiii săi ar fi dat apoi nume unor dintre numeroasele triburi considerate ilire, aflate în teritoriul dintre Epir şi râul Drava, Marea Adratică şi triburile tracice din Balcani.
  • Иллири́йцы — общее название обширной группы родственных индоевропейских народов, населявших в древности северо-запад Балканского полуострова и частично юго-восток Апеннинского полуострова
  • Illyrer är en samlad benämning för de indoeuropeiska stammar som under antiken var bosatta i Illyrien mellan Adriatiska havet och Donau. Åtminstone två folkgrupper på Balkan, albaner och sydslaver, har i modern tid hävdat illyriskt ursprung, men vilket folk, om något, som kan räkna speciellt påbrå från illyrerna är ej vetenskapligt säkerställt.
  • İlliryalılar, Arnavutların antik çağdaki ismidir. İllirya, kuzeyde Avusturya Alpleri'nden güneyde Arnavutluk ve Kuzey Yunanistan/Epiros'a kadar geniş bir bölgeye yayılmaktaydı. Kelime anlamı "özgürler ülkesi" olan İlirya M. Ö. 2. yüzyıldan itibaren Roma İmparatorluğu'nun eyaleti oldu. İliryalılar, Yunanlılar ve antik Makedonlar ile karışarak Helen kültürünü oluşturdular, pek çok Roma imparatoru İllirya kökenliydi. Roma İmparatorluğu'nun 5.
  • Іллірі́йці — загальна назва обширної групи індоєвропейських племен, що займали в давнину північний захід Балканського півострову від середньої течії Дунаю до Адріатичного моря і частково південного сходу Апенінського півострову (япіги, мессапи і ін.).
rdfs:label
  • Illyrians
  • Illyrer
  • Il·liris
  • Ilirios
  • Illyrialaiset
  • Illyrien
  • Illiri
  • Illyriërs
  • Illyrere
  • Ilirowie
  • Ilírios
  • Iliri
  • Иллирийцы
  • Illyrer
  • İlliryalılar
  • Іллірійці
  • 伊利里亚人
owl:sameAs
skos:subject
foaf:depiction
foaf:page
is dbpprop:redirect of
is owl:sameAs of