| dbpprop:abstract
|
- Georgius Gemistus (c1355 – 1452/1454) was a Byzantine scholar of Neoplatonic philosophy. He was one of the chief pioneers of the revival of Greek learning in Western Europe. In the dying years of the Byzantine Empire, he advocated a return to the Olympian gods of the ancient world. He re-introduced Plato's thoughts to Western Europe during the 1438 - 1439 Council of Florence, a failed attempt to reconcile the East-West schism. Here Pletho met and influenced Cosimo de' Medici to found a new Platonic Academy, which, under Marsilio Ficino, would proceed to translate into Latin all Plato's works, the Enneads of Plotinus, and various other Neoplatonist works.
- Georgios Gemistos, auch bekannt unter seinem ab 1439 verwendeten Pseudonym Plethon („der Reichhaltige“), war ein griechischer Philosoph in der Tradition des Platonismus.
- Georgios Gemistos Plethon (1389-1464) Mestre de Filosofia a Florència, fervent seguidor de Plató, sent els seus ensenyaments, la base per a la creació de l'Acadèmia de Florència, fundada per Cosme de Médicis.
- Georgios Gemistos (1389-1464), quien se hizo llamar Pletón o Plethon (dependiendo de la transliteración) en griego: Γεώργιος Πλήθων Γεμιστός, fue un humanista y filósofo bizantino, unos de los principales impulsores del estudio del griego en el mundo latino, y del platonismo.
- Georgios Gemistos Plethon oli bysanttilainen uusplatonilainen filosofi ja oppinut, joka oli yksi keskeisiä henkilöitä välitettäessä antiikin Kreikan kulttuurista perintöä Bysantista Länsi-Eurooppaan renessanssin aikana.
- Georges Gemistos dit Pléthon, philosophe byzantin. Pléthon considère que la philosophie de Platon héritière, avec celle de Pythagore, de la sagesse des mages disciples de Zoroastre, peut sauver l'Hellade à une époque où l'empire romain byzantin n'est plus qu'un empire fantôme. Il propose des réformes économiques, sociales et politiques destinées à accompagner la reconquête de l'Hellade à partir de Sparte (Mistra), centre du Péloponnèse, et il entend fonder le politique sur un polythéisme hiérarchique et une théologie affirmative.
- Fájl:Plethon autograph. jpg Egy oldal Pléthón egy művének sajátkezű iratából Pléthón bizánci filozófus, politikai gondolkodó, író Konstantinápolyban tanult, ezután Peloponnészosz bizánci kormányzója mellett bírói tisztet töltött be, emellett egy barátokból és tanítványokból álló kör vezetője volt. 1438-ban VIII. János bizánci császár kíséretével Itáliába utazott, hogy részt vegyen a ferrara-firenzei egyetemes zsinaton, ezután évekig Firenzében tanított. Csupán röviddel halála előtt tért vissza a Peloponnészoszra. Bizánc hanyatlása előtt, közvetlenül a török hődítást megelőzően attól várta a megnemekülést, hogy a görögség újjászületik antik szellemben. Ez szakítást jelentett a bizánci keresztény hagyományokkal, ezek helyett a platóni, illetve a újplatóni teológiára alapozta filozófiáját. Ebben az ókori istenek is helyet kaptak, keleti eredetű -zoroasztriánus, brahmanista és hermetikus- elemekkel együtt. Mindebben egy, a kereszténységnél ősibb és igazabb vallás alapjait látta. Az újjászületésnek a társadalomra és a politikai berendezkedésnek is ki kell terjednie, ennek programját több politikai röpiratban fogalmazta meg. Tanításait a bizánci egyház, II. Gennadiosz pátriárka elítélte, s elrendelte munkái megsemmisítését. Komoly hatást gyakorolt az itáliai humanizmus Platón-kultuszára, Firenzében az ő befolyására alakult meg a platonikus Akadémia néhány évvel elutazása és halála után. Terjedelmes főműve, a Nomón szünagraphé (Törvények jegyzéke) csak töredékesen maradt fenn, ennek egy része a külön cím alatt is idézett Peri heimarmenész' (A végzetről). Peri hón Arisztotelész prosz Platóna diapheretai (Miben különbözik Arisztotelész Platóntól?) című munkájában Platónt minden tekintetben Arisztotelész fölé helyezte. E munkájára kortársai, illetve a következő nemzedék több vitairatban válaszolt. Reformjavaslatai: Prosz ton baszilea Emanuélon peri tón en Peloponnészó pragmatón (Mánuel császárhoz a peloponnészoszi viszonyokról), valamint Szümbuletikosz prosz ton deszpotén Theodóron peri tész Peloponnészu (Tanácsadó beszéd Theodórosz deszpotészhez a Peloponnészoszról). Ismert két alkalmi beszéde is, valamint fennmaradt tőle egy értekezés az erényekről, egy zenei irat, valamint egy traktátus, amely Sztrabón földrajzi munkájának tévedéseit javítja.
- ゲオルギオス・ゲミストス・プレトン（ギリシア語：Γεώργιος Γεμιστός Πλήθων, ラテン文字表記：Georgios Gemistos Plethon, 1360年? - 1452年）は、東ローマ帝国末期パレオロゴス王朝時代のプラトン学者で、「パレオロゴス朝ルネサンス」を代表する人物の一人。 フィレンツェ公会議の際に行ったプラトン講義（1439年）は、イタリアのネオプラトニズム隆盛の一因となった。「プレトン」はプラトンにならってつけた名である。中世ギリシア語読みでは「エオルイオス・エミストス・プリソン」。 モレアス専制公領の首府ミストラスで哲学者、教育者として活動した。歴史上名を知られるのは、フィレンツェ公会議に参加し、ヨハンネス・ベッサリオンとともに、イタリアにプラトン哲学を伝えた点にある。公会議後も、コジモ・デ・メディチの依頼でしばらくフィレンツェに滞在。その後、ミストラスに帰国した。 当時のギリシア人は、東ローマ帝国の市民としてローマ人と称していたが。プレトンは自らを「ヘレネスである」とし、古代ギリシアの神々の復活やプラトンの『国家』に範を採った政治を主張するなど、異様なまでに古代ギリシア文明の復興を唱えた。このため、キリスト教会（正教会）とは対立し、焚書処分も受けた。 プレトンは1452年、ミストラスで没した。東ローマ帝国が滅亡するのは翌年のことである。
- Georgios Gemistos, bijgenaamd Pletho(n), was een vooraanstaande Byzantijnse geleerde en Neoplatonistische filosoof, en geldt als een der belangrijkste baanbrekers van de Renaissance in West-Europa.
- Georgios Gemistos Plethon, var en gresk nyplatonsk filosof og lærd. Han var av stor betydning for den intresse for litterære studier som gjenommsyrte Vesteuropa under hans samtid, og som mullet ut i renessansen og humanismen.
- Plethon właściwie Georgios Gemistos, filozof i uczony grecki. Sławę zyskał będąc jednym z pierwszych filozofów renesansowych, którzy przenieśli na grunt włoski nieznane rękopisy Platona. Brał 1439 udział w Soborze florenckim, zachęcił Cosima de Medici do założenia Akademii Platońskiej we Florencji, gdzie gromadził prace Platona. Poza scholiami do Tukidydesa był autorem pism filozoficznych. Koncepcja filozoficzna Plethona wychodziła z założenia platonizmu. W interpretacji neoplatońskiej nosiła ona charakter religijny i miała w jego planach zastąpić doktrynę chrześcijańską.
- Georgius Gemistos (ou Plethon, Pletho), em grego Γεώργιος Πλήθων Γεμιστός foi um filósofo e erudito grego neoplatônico, um dos pioneiros no revival do aprendizado dos mestres gregos no início da Renascença na Europa Ocidental. Plethon participou do Concílio de Ferrara e posteriormente se instalou em Florença, onde iniciou sua lições de filosofia platônica, que impulsionaram a criação da Academia Florentina por Cosme I de Médices (1459). Seu platonismo, no qual se mesclam elementos neoplatônicos, neopitagóricos e aristotélicos, configura-se como um emanatismo aonde a alma é uma emanação das idéias, que por sua vez emanan do Uno, ou de Deus e aspira a uma restauração do politeísmo grego, ao qual devia subordinar-se o cristianismo. Plethon foi o autor de De Differentiis, uma descrição das diferenças entre as concepções de Deus entre Platão e Aristóteles.
- Georgios Gemistos – alias Plethon Figura insolită a acestui grec este prezentată cu aplomb de regizor de către P.P. Negulescu, care îl surprinde ca într-un basorelief antic, atunci cînd apare la Florenţa în anul 1439, în delegaţia bizantină condusă de împăratul Ioan Paleologul. Conciliul pentru unirea bisericilor de Răsărit şi Apus pregătea de multă vreme acest moment, aşteptat aparent cu însufleţire şi de către bizantini şi de către apuseni. Bizantinii răsăriţi în mijlocul florentinilor păreau decupaţi din primordiile creştinătăţii: exotismul lor era echilibrat doar de respectul de care se bucura cultura greacă şi bizantină printre italienii interesaţi ori pur şi simplu curioşi ce acompaniau alaiul răsăritean: “Paliul de aur şi toga de purpură a împăratului, mitrele cusute cu fir de aur şi pline de pietre scumpe ale înalţilor ierarhi, mantiile lor albastre, violete sau vişinii şi epitrahilele lor împodobite cu iconiţe, cuşmele de mătase roşie şi blănurile scumpe ale apocrisarilor prinţului Valahiei – cum povestea Vast, care a descris alaiul, confundînd pe munteni cu moldovenii, singurii care trimiseseră reprezentanţi la conciliu – rasele cenuşii sau cafenii ale călugărilor, anteriile negre şi potcapiile preoţilor de mir, bărbile lor biblice, în sfîrşit, ofereau florentinilor un spectacol neamivăzut pînă atunci şi îi ajutau să înţeleagă uimirea de care au fost cuprinşi veneţienii cînd grecii, de-abia debarcaţi, la 8 februarie 1438 îşi slujiseră liturghia, urmată de un Te-Deum, în biserica San Marco. Li se păruseră catolicilor, urmărind desfăşurarea lentă şi maiestuoasă a pompei rituale bizantine, că raiul însuşi se coborîse în biserica lor ”. Ne-am putea întreba totuşi, în ciuda aparenţelor: oare toţi delegaţii răsăriteni la Conciliu vor fi participat la liturghie cu tot atîta convingere pe cît de impresionantă le era apariţia? Pare-se că cel puţin unul din aceştia, Georgios Gemistos, venise la Florenţa mînat de alte gînduri. Portretul pe care i-l face P.P. Negulescu, urmînd sursele amintite, este unul de o acuitate şi pătrundere ce măsoară aparenţele cu forţa unui vizionar. Chiar de ar fi şi multă închipuire, nu ni l-am putea altfel imagina pe cel autonumit cu suficienţă, Plethon: “Printre aceşti învăţaţi se găsea şi Georgios Gemistos Plethon, un bătrîn de 83 de ani, înalt şi robust, a cărui înfăţişare de patriarh biblic sau de mag oriental – cu pletele albe căzîndu-i în valuri pe umeri, cu sprîncenele stufoase acoperind ochii adînci şi pătrunzători, cu barba lungă ce i se cobora pînă la brîu – nu putea să nu impresioneze pe italieni. Umaniştilor, stăpîniţi încă de cultul tradiţional al lui Aristotel, acest filosof de pe alte tărîmuri le aducea ideile lui Platon, pe care le expunea cu o surprinzătoare însufleţire – ca şi cum propovăduirea lor ar fi fost, pentru el, scopul suprem al vieţii. Cînd bătrînul apărea în grădinile lui Cosimo de Medici, în cercul literaţilor strînşi în juru-i, şi, solicitat de ei, începea să vorbească de filosofia lui Platon, un entuziasm tineresc îi cuprindea întreaga fiinţă, dînd înfăţişării sale venerabile, de octogenar nins de vremuri, un nimb de apostol” . Imaginaţia povestitorului, seducătoare şi incitantă, se bazează pe faptul real că la Florenţa va lua naştere o Academie ce va studia pe neoplatonici. Bazele acestei instituţii au fost puse de gazda lui Plethon, Cosimo de Medici, care îl asculta pe filosoful grec în grădinile sale ce deveneau atunci noile Akademos: Atunci cînd vorbea Plethon, „privirile i se pierdeau în zare peste capetele ascultătorilor, ca şi cînd ar fi contemplat o lume nevăzută de ei, lumea ideilor eterne, pe care se silea să le-o deschidă cu gesturi hieratice, cu cuvinte inspirate, cu pilde turburătoare” . Idealul lui Plethon este unul naţionalist, de reînviere a strălucirii Greciei antice şi a spiritului său filosofic. „On pouvait perdre l’Empire, pourvu qu’on recouvrât la Grèce! La concentration forcée de l’helenisme pouvait, estimait-il, en amener la purification et la renaissance” . François Masai, citîndu-l pe L. Bréhier, în spiritul istoricului grec contemporan Zakitinos, subscrie ideii că Plethon poate fi considerat ultimul dintre bizantini şi primul dintre neogreci . Formarea spirituală a lui Georgios Gemistos, cel ce mai tîrziu se va boteza cu numele de Plethon are loc într-un Constantinopol ce îşi pierduse demult vechea strălucire şi care aduna la sine toate căile cosmopolite ale imperiului, întreaga decădere morală, spirituală, politică şi economică. Se pare că întreaga degringoladă este sesizată cu multă acuitate de tînărul Gemistos care caută să cunoască, să-şi explice şi să ia o atitudine corespunzătoare, în haosul pe care îl trăieşte. „Cauzele decrepitudinii profunde a Imperiului Bizantin i se părea că trebuiau căutate în organizarea lui politică şi în credinţele lui religioase” . De aceea, Georgios Gemistos călătoreşte încă de tînăr la Adrianopole, la curtea sultanului Murad, unde întîlneşte toată floarea cea vestită a minţilor Orientului. Îl marchează în special întîlnirea cu Eliseu, un evreu „misterios”, care îl iniţiază pe Gemistos în arta oracolelor caldeene şi în învăţătura lui Zoroastru . Tatakis caută să demonteze teza după care Plethon ar fi devenit mai tîrziu un „importator al spiritului musulman în Occident”, mai plauzibilă fiind opţiunea lui Plethon pentru reînvierea vechiului spirit elen, a filosofiei platonice, pe scheletul căreia ar fi urmat să întemeieze mai mult decît o filozofie, şi anume, o religie universală atoatesuficientă: „L-am auzit spunînd – scire despre Plethon Georgeos din Trebizonda -, cînd eram la Florenţa, că, peste cîţiva ani, toţi oamenii de pe întregul pămînt vor îmbrăţişa de comun acord şi în acelaşi spirit o singură religie… Şi cînd l-am întrebat dacă aceasta va fi religia lui Iisus Hristos sau cea a lui Mahomed, mi-a răspuns că nici una, nici cealaltă, ci o a treia, care nu va fi diferită de păgînism” . Va fi fost oare Plethon, ultimul profet al istoriei tulburi ce avea să urmeze? Va fi fost el ultimul înţelept lucid care a întărit zgomotul biciului lui Dumnezeu căzut peste noroadele necredincioase? Privind retrospectiv şi cu detaşarea celor 700 de ani trecuţi de atunci, putem constata că efortul de a sensibiliza puternicii vremii seamănă cu acela al vechilor profeţi ce propovăduiau lipsa de credinţă a poporului şi pedepsele ce aveau să cadă peste acesta. Totuşi, nu în Dumnezeul creştinilor îşi pune Plethon speranţa, ci în Zeus şi pantheonul zeiesc olimpian prin mijlocul cărora ar vrea să aducă pacea şi armonia în Imperiu şi pe pămînt. Pentru a-şi pune planurile în aplicare, datorită situaţiei precare, militare şi economice a Constantinopolului în jurul anului 1400, Gemistos se stabileşte la Mistra, care era capitala Peloponezului, pe teritoriul vechii Sparte. Aici înfiinţează o şcoală de filozofie şi cultură generală, pe care o frecventează şi Bessarion, cel ce va juca un rol important în unirea bisericilor de Răsărit şi Apus. De la Mistra, Plethon militează pentru redresarea naţiunii greceşti pe modelul filosofiei şi concepţiei lui Platon despre istorie, lume şi societate. Scrie memorii împăratului Manuel Paleologul şi despotului de Mistra, Teodor al II-lea, fiul împăratului . Prin acestea, doreşte să convingă puterea de necesitatea reorganizării vieţii spirituale, politice şi sociale a Greciei. Principiul unificator este unul spiritual, dar nu unul creştin. Creştinismul s-a văzut că a eşuat în istorie, iar statul este slăbit. Unirea între Răsărit şi Apus nu constituia o soluţie pentru Plethon, de aceea i s-a opus. Motivele lui Plethon erau probabil acelea că o unire a Bisericilor ar fi întărit creştinismul şi atunci proiectul religiei sale universale n-ar mai fi reuşit. Împăratul bizantin dorea din răsputeri unirea din motive politice şi, evident, pentru a obţine sprijin militar din Apus împotriva turcilor ce ameninţau Constatntinopolul. Pe de altă parte, un Bessarion, credea sincer în necesitatea unirii bisericilor, alături de prelaţi apuseni, susţinuţi de Papa Eugen. Interesul pentru unire nu era acelaşi printre apuseni, după cum am văzut, mulţi căutînd să descopere universul platonician prin intermediul lui Plethon. De aceea, unirea bisericilor de la 6 iulie 1439 de la Florenţa a fost una formală. Ea a fost primită cu ostilitate de unii răsăriteni: „Cît de mare a fost nemulţumirea ţărilor ortodoxe, ne-o poate arăta faptul că unii din trimişii lor au avut chiar să sufere pedepse pentru adeziunea lor la acea hotărîre. Aşa i s-a întîmplat, bunăoară, lui Isidor, mitropolitul din Kiev, care a fost aruncat în închisoare de autorităţiloe moscovite, şi ar fi avut poate de îndurat multe, dacă n-ar fi fugit în Italia. Papa Eugen l-a răsplătit însă, făcîndu-l cardinal, ca şi pe Bessarion, arhiepiscopul de Niceea, care rămăsese, după plecarea clerului bizantin, la Roma…” . Poziţia antiunionistă a lui Plethon este întărită de lucrarea din 1448, Despre purcederea Sfîntului Duh. În această lucrare, critică dogma „filioque”, spre a sluji concepţiei răsăritene, însă de pe poziţiile unei „teologii elene”, după care, „acolo unde puterile sunt diferite, şi substanţele trebuie să fie diferite, de unde rezulta că cele trei ipostaze ale divinităţii creştine, Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh, nu puteau alcătui una şi aceeaşi fiinţă, cum susţinea dogma trinităţii” . În această situaţie, Plethon nu face un serviciu ortodoxiei şi este criticat de Scholarios. După vizita sa la Florenţa, Plethon se reîntoarce la Mistra, unde va lucra pînă la sfîrşitul zilelor sale, la lucrarea sa fundamentală, Despre legi. Ţine legătura cu prietenii săi italieni ce fondează în 1459 Academia platonică. Plethon nu-şi publică lucrarea; printr-un concurs de împrejurări, aceasta ajunge la Scholarios, acum patriarh al Constantinopolelui sub numele de Genadios, care o citeşte şi ajunge la concluzia că e în totalitate anticreştină şi trebuie distrusă. Astfel că se mai păstrează fragmente din lucrare, precum şi copii parţiale . În urma scrierilor şi atitudinii sale, putem desprinde cîteva ceva din concepţiile politice, spirituale şi religioase ale lui Plethon: Concepţie despre stat: „Avec l’intelectualisme intrépide du philosophe et singulièrement du philosophe platonicien, Gémiste pense et veut démontrer que la prospérité de l’Etat dépend avant tout des idées qui régissent son organisation, des principes qui dirigent la conduite des gouvernants et des administrés. La pite erreur serait de croire que les affaires de la Cité se portent bien ou mal par simple hasard. Un Etat mal gouverné peut assurement prospérer, mais de façon tout éphémére. Par contre, un Etat qui s’appuie sur de bonnes institutions peut espérer surmonter toutes les adversiés, ainsi que l’histoire en témoigne. Il ne faut donc pas s’abandonner aux caprices des circunstances, se résigner à une fatalisme politique… Que l’Etat s’organise rationnellement et il sera prospère” . În acelaşi timp, concepţia sa admistrativă şi politică oferă admiraţie Romanilor şi nu Islamului. Imperiul roman a iniţiat cele mai bune instituţii, pe care, la o adică le-au importat şi musulmanii, cuerind teritorii deja structurate instituţional. Tot aşa şi turcii au obţinut succese politice. Iar romanii au moştenit instituţiile de la greci. Aşadar, Plethon îşi exprimă încrederea în instituţiile inventate de greci pentru menţinerea şi prosperitatrea statului. Plethon nu preferă însă democraţia, ci modelul spartan. Astfel, el scrie în Tratat despre Legi: „Cet ouvrage contient… la politique sur la modele de celle de Sparte, en retranchant d’une part les rigueurs excessives que le plus grand nombre ne saurait supporter, et en ajoutant de l’autre, surtout à l’usage des gouvernants, la philosophie, qui fait le principal mérite des institutions platoniciennes” Plethon dorea să reducă administraţia, pentru a limita intrigile de la Palat. În plus, aceasta, prea numeroasă, avea interese private în afara celui public. Astfel Plethon demonstrează o concepţie modernă. Filosofii trebuie promovaţi în funcţia de consilieri, deoarece ei posedă cultura şi pregătirea necesară pentru a lua decizii în stat Aproape la fel ca în cazul marelui său înaintaş şi model, Platon, în societatea lui Plethon există trei clase: cea a agricultorilor şi producătorilor direcţi, cea a servitorilor (care ajută la producţia celorlalte bunuri ale pămîntului sau ale artei), a treia clasă fiind cea a conducătorilor sau a paznicilor, care apără statul în interior şi exterior. Pentru interior este nevoie de instituţii administrative şi judecătoreşti; pentru pacea exterioară e nevoie de armate şi comandanţi. Impozitele plătite de celelalte clase o întreţin pe cea de a treia. În a treia clasă sunt incluşi oamenii politici care nu trebuie să facă afaceri, ci sunt întreţinuţi de celelalte clase. L-am putea bănui pe Plethon că mergînd pe urmele lui Platon devine un utopist de factură protocomunistă; totuşi, filosoful de la Mistra nu urmărea nivelarea averilor prin impozite, ci încerca să găsească o soluţie rapidă, economică şi politică pentru salvarea imperiului bizantin. Plethon credea într-o armată naţională, formată din cetăţeni, şi nu în una alcătuită din mercenari. Pentru constituirea armatei, era necesar să se producă un rulaj între civili şi militari P.P. Negulescu, Filosofia Renaşterii, ed. Eminescu 1986 2) Basile Tatakis, Bizanţul şi filosofia în secolul al XV-lea, în vol. Pluralitatea metafizicii medievale, Istorie şi structuri 3) Basile Tatakis, Histoire de la Philosophie (Fascicule supplémentaire nr.11, La philosophie Byzantine), Press Universitaires de France, 1959, editată de Emile Brehiér 4) François Masai, Plethon el le platonisme de Mistra, Société d’édition „Les belles lettres”, Paris 1956 5) Luc Brisson, Lumea bizantină şi filosofia greacă – partea a VIII a din „Philosophie greque”, P.U. F, 1998, coord. M. Canto-Sperber 6) Alain de Libera, La philosophie medievale, P.U. F, 1998, cap. Filosofia în Bizanţ 7) C. M. Woodhouse, George Gemistos Plethon – The Last of the Hellenes, Clarendon Press – Oxford, 2000
- Георгий Гемист Плифон Малатест — византийский философ. Георгий Гемист принял созвучное имя «Плифон» («наполненный») в молодости, из уважения к философу Платону, чьи взгляды пропагандировал и развивал. Автор труда «История Греции после битвы при Мантинее». Автор докладных записок императору Мануилу II Палеологу о положении дел в империи и мерах по её спасению, написанных с позиций неоплатонизма, греческого шовинизма по отношению к другим народам Византии и необходимости интеграции с Западной Европой. В 1437—1439 участник собора во Флоренции и подписания Флорентийской унии, подчинявшей православное духовенство Византии папе римскому. Будучи сторонником унии, тем не менее, отстаивал вероучительные основы православия. Сблизился с диктатором Флоренции Козимо Медичи. Чтобы доказать флорентийским гуманистам, насколько Платон выше Аристотеля, сочинил трактат под названием «О том, чем отличается Аристотель от Платона», спровоцировав тем самым спор между платонистами и аристотелистами. С 1439 занимал должность судьи в Мистре. Автор трактата «Законы», который завещал опубликовать после своей смерти. Трактат был направлен против христианства и пропагандировал возрождение древнегреческого язычества, реформированного на базе неоплатонизма. «Законы» состояли из трех частей: в первой, богословской, излагалась религия «по Зороастру и Платону»; во второй — этика, заимствованная из учения тех же мудрецов и стоиков; третья часть, политическая, содержала «Политию по образцу Лаконской, которая, с одной стороны, освобождена от чрезмерной суровости, нелегко принимаемой большинством людей, с другой — дополнена предназначенной, разумеется, для правящих лиц философией, этим наилучшим из платоновских государственных установлений». Трактат был сожжен как еретический, тем не менее, идеи Плифона проникли в Западную Европу и послужили одной из философских основ Возрождения. В 1475 прах Плифона был перенесен его почитателями в Римини.
- Georgios Gemistos Plethon, född omkring 1355 i Bysantinska riket, död 1452 i Mystras, var en grekisk nyplatonsk filosof och lärd, och av avgörande betydelse för det intresse för litterära studier som genomsyrade Västeuropa under hans samtid, vilket utmynnade i renässansen och humanismen.
- Georgius Gemistos (ya da Plethon, Pletho, Yunanca Γεώργιος Πλήθων Γεμιστός) 1355–1452 yılları arasında yaşamış Bizans'lı neoplatonist bir Yunan filozofudur.
- 格弥斯托士·卜列东（Γεώργιος Πλήθων Γεμιστός，Georgius Gemistos Plethon 或 Pletho，约1355年－1452年），14世纪後半葉、15世纪初知名的拜占廷著者，柏拉图主义哲学家，在西方复兴希腊古典文学的先驱。
|
![[RDF Data]](/statics/sw-cube.png)
