| dbpprop:abstract
|
- The Bulgarian Orthodox Church is an autocephalous Eastern Orthodox Church with some 6.5 million members in the Republic of Bulgaria and between 1.5 and 2.0 million members in a number of European countries, the Americas and Australia. The recognition of the autocephalous Bulgarian Patriarchate by the Patriarchate of Constantinople in 927 AD makes the Bulgarian Orthodox Church the oldest autocephalous Slavic Orthodox Church in the world, which was added to the Pentarchy of the original Patriarchates - those of Rome, Constantinople, Alexandria, Antioch and Jerusalem - and the autocephalous Georgian Catholicosate.
- Die Bulgarische-Orthodoxe Kirche (bulg. Българска православна църква) ist eine autokephale Kirche der christlichen, byzantinischen Orthodoxie. 927 wurde die Unabhängigkeit der Bulgarischen-Orthodoxen Kirche als orthodoxe Ortskirche auf dem europäischen Festland durch das Ökumenische Patriarchat von Konstantinopel anerkannt. Sie umfasste 2006 ca. 85 % der knapp 8 Millionen Bewohner Bulgariens, sowie etwa 1,5 bis 2 Millionen über die Balkanhalbinsel, Europa und den Rest der Welt verteilte Mitglieder. Die Kirche wird von der Heiligen Synode geleitet, an deren Spitze der Patriarch steht. Vorsitzender der Heiligen Synode, Metropolit von Sofia und Patriarch von Bulgarien ist seit 1971 seine Heiligkeit Patriarch Maxim.
- La Iglesia Ortodoxa Búlgara (en búlgaro Българска православна църква) es una de las iglesias autocéfalas de la comunión ortodoxa. En la actualidad cuenta con unos 6,5 millones de fieles en Bulgaria y 1,5 millones en otros lugares del mundo (sobre todo Europa, América y Australia).
- Bulgarian patriarkaatti on yksi viidestä niin sanotusta uudesta patriarkaatista, jotka ovat ajan myötä eronneet niin sanoituista vanhoista patriarkaateista. Bulgarian patriarkaattia johtaa Bulgarian patriarkka, Maksim.
- Le Patriarcat de Bulgarie ou Église orthodoxe de Bulgarie est une juridication autocéphale de l'Église orthodoxe. Le primat de l'Église porte le titre de Métropolite de Sofia et Patriarche de toute la Bulgarie, avec résidence à Sofia.
- Miután a bizánciak meghódították Bulgáriát 1018-ban, a bolgár egyház vezetőjének rangja pátriárkából érsekké lett csökkentve, az egyházi székhely Ohrid lett. Az önálló Ohridi Érsekség egészen 1767-ig létezett, amikor ismét a Konstantinápolyi Egyház szerves része lett. Miután Bulgária visszaszerezte önállóságát a bizánci uralom után, a bolgár cárok szerették volna visszaállítani a pátriárkai rangú bolgár egyházat. 1186-ban az Ohridi Érsekségtől független új érsekség, a Tarnovói Érsekség került megalapításra. A Tarnovói Érsekséget azonban a többi ortodox egyház nem-kanonikusnak tartotta, s nem ismerte el. A problémát 1203-ban Kalojan bolgár cár úgy oldotta meg, hogy unióra lépett Rómával, ezzel a Tarnovói Érsekségből keleti-katolikus egyházat hozva létre. Az unió egészen 1235-ig tartott, amikor az Érsekség szakított Rómával, visszatért az ortodox egyházak közé, ezt immár elismerte a többi ortodox egyház is. Az egyház vezetőjének pátriárkai méltóságát szintén elismerték. Az Ohridi Érsekség nem lett betagozva az új Tarnovói Pátriárkátus alá, hanem folytatta önálló létezését. Miután a törökök 1393-ban meghódították Tarnovót, a Tarnovói Pátriárkátus megszűnt, a a Konstantinápolyi Egyház szerves része lett. Egyedüli bolgár ortodox felekezetként az Ohridi Érsékség maradt fenn, mely egészen 1767-ig meg tudta őrizni önállágát. 1767-ben azonban az Ohridi Érsekséget is megszüntették, s a Konstantinápolyi Egyház alá rendelték. A bolgár felszabadítási mozgalom egyik fő követelése volt a XIX. sz. folyamán az önálló bolgár egyház visszaállítása. Végülis sikerült elérni, hogy 1870-ben szultáni rendelettel visszaállítsák bolgár egyház, Bolgár Exarchátus név alatt, Istanbul székhellyel. Ezt a lépést a Konstantinápolyi Egyház és más ortodox egyházak nem ismerték el, a Bolgár Exarchátust nem-kanonikus, szakadár felekezetnek tartva. A Bolgár Exarchátus 1913-ban székhelyét áthelyezte Istanbulból Szófiába. Az egyházat csak 1945-ben ismerte el a Konstantinápolyi Egyház és más ortodox egyházak. 1953-ban az egyház nevét Bolgár Pátriárkátusra változtatta, azóta vezetőjének rangja ismét pátriárka.
- La Chiesa ortodossa bulgara è una Chiesa cristiana ortodossa autocefala, con 6,5 milioni di fedeli in Bulgaria e un numero di fedeli tra 1,5 e 2,0 milioni nei restanti paesi europei, nelle Americhe e in Australia. Il riconoscimento dell'autocefalia del Patriarcato bulgaro da parte del Patriarcato di Costantinopoli nel 927 fa della Chiesa ortodossa bulgara la più antica Chiesa ortodossa slava autocefala, la prima ad aggiungersi alla Pentarchia e alla Chiesa apostolica autocefala ortodossa georgiana. La Chiesa ortodossa bulgara è considerata eretica dalla maggioranza delle Chiese ortodosse, perché professa il Filetismo, dottrina che sistematizza ciò che è prassi corrente circa i rapporti tra le Chiese: quando una nazione conquista l'indipendenza politica, anche la sua Chiesa ortodossa acquisisce l'autocefalia. Tale prassi ecclesiologica, pur diffusa e consolidata, non è un articolo di fede ufficialmente professato, presso alcuna Chiesa ortodossa, salvo che presso quella bulgara.
- ブルガリア正教会（ブルガリアせいきょうかい）はブルガリアを中心にブルガリア人の間で信仰されている正教会の一組織である。 正教会は一カ国に一つの教会組織を具える事が原則だが（ブルガリア正教会以外の例としてはギリシャ正教会、ロシア正教会、日本正教会など。もちろん例外もある）、これら各国ごとの正教会が異なる教義を信奉している訳では無い。よって教義や全正教会の性格については正教会の項を参照。 アウトケファリア（独立自治権）をもつスラヴ系教会のなかでは最も古く9世紀末に成立した。ブルガリア王ボリス1世のキリスト教への改宗に起源を持ち、927年、次代の王シメオン1世の指導下にコンスタンディヌーポリ総主教座から独立した正教会が確立された。 現在、ブルガリア国内に約650万人、他のヨーロッパ諸国や北米に100万から200万人の信徒を持つ。現在の最高指導者はマキシム総主教で、1971年に前任者の死没に伴って総主教に選出された。 ブルガリア国内に13の教区（主教区）、国外に2つの教区をもつ。教区司祭は1500人ほど。また120ほどの修道院があり、男子修道士は200人ほど、修道女もほぼ同数と推定される。
- De Bulgaars-orthodoxe Kerk behoort tot de autocephale Oosters-orthodoxe Kerken. De Bulgaars-orthodoxe Kerk heeft de status van patriarchaat. De opperste gerechtelijke en bestuurlijke macht wordt uitgeoefend door de Heilige Synode.
- Den bulgarske ortodokse kirke er en autokefal østlig ortodoks kirke med omkring 6,5 millioner medlemmer i Bulgaria og mellom 1,5 og 2,0 millioner medlemmer i flere europeiske land, i Nord- og Sør-Amerika og i Australia. Det bulgarske autokefale patriarkatet ble anerkjent av Konstantinopelpatriarkatet i 927, hvilket gjør den bulgarske ortodokse kirken til den eldste autokefale kirken i verden etter de fire østlige patriarkatene: Konstantinopel, Alexandria, Antiochia og Jerusalem. Kirken hevder å ha røtter helt tilbake til de første kristnes tid, siden Paulus skal ha forkynt i deler av det som nå er Bulgaria. Landet ble offisielt kristent under Khan Boris I i 865. Kirkens overhode har siden 1971 vært Patriark Maxim av Bulgaria.
- A Igreja Ortodoxa Búlgara (Българска православна църква, Bălgarska pravoslavna cărkva, em búlgaro) é um ramo autocéfalo da Igreja Ortodoxa que reúne aproximadamente 6,5 milhões de membros na Bulgária e entre 1,5 e 2 milhões fora do país. O apóstolo André e o soberano Boris I da Bulgária são considerados fundadores da Igreja. Hoje, é governado por um Patriarca, juntamente com o seu Sínodo.
- La începutul dezvoltării sale, Biserica bulgară a oscilat între Bizanţ şi Roma, dar, în cele din urmă, din secolul X a rămas definitiv legată de destinele Ortodoxiei. Poporul bulgar, a întâmpinat mari dificultăţii de-a lungul secolelor, aceste dificultăţii au fost de cele mai multe ori datorate învecinării cu turcii, care erau porniţi pe distrugere şi pe ocuparea unor noi teritorii. Turcii au distrus independenţa politică şi bisericească a Bulgariei, destrămând orice şansă de supravieţuire a credinţei bulgare ortodoxe, iar majoritatea episcopiilor, fiind ocupate de greci. Situaţia bulgarilor era devastatoare - nu aveau nimic : nici stat, nici biserică liberă, nici şcoli ori cărţi sau alte aşezăminte culturale. Dacă ne gândim că şi conducătorii bulgari (preoţi, meseriaşi şi negustori) şi-au desprins mai întâi în limba greacă primele rudimente de şcoală şi învăţătură, vom înţelege uşor de ce contradicţiile de ordin cultural şi bisericesc erau inevitabile şi de ce a fost imposibil ca în faţa celorlalte neamuri conştiinţa de sine a poporului, a bisericii şi limbii bulgare să nu se trezească. În sud-estul european, mijlocul secolului al XIX-lea reprezintă pentru populaţia ortodoxă bulgară perioada de renaştere naţională. Clerul bulgar luptă pentru înlăturarea ierarhiei fanariote şi pentru introducerea limbii bulgare în şcoli şi biserici. Lupta pentru independenţa Bulgariei, publicarea de cărţi iar mai târziu de reviste şi ziare, înfiinţarea de şcoli şi oficializarea limbii şi culturii au constituit primii paşi spre revitalizarea naţiunii. De asemenea, au fost luate măsuri pentru eliberarea politică. Călugărul Paisie a venit în 1762, din Hilandrul (mânăstire) Athosului cu minunata lui carte despre «Istoria Bulgariei /Istoria slavo-bulgară», pe care a răspândit-o în toată ţara, ea având un impact imens asupra mentalităţii bulgarilor. Deşi era o persoană bolnăvicioasă, el n-a încetat să caute timp de doi ani, în mânăstirile Sfântului Munte şi în străinătate, informaţii referitoare la istoria poporului şi a bisericii sale. În acele momente el afirmă: "N-am învăţat nici gramatică, nu cunosc nici cuvinte înalte, politiceşti, zice el, ci am scris fără pretenţie, ca un bulgar simplu ce sunt. Sîrbii şi grecii. . . ne batjocuresc spunând că noi n-avem istorie. De aceea m-am nevoit, zice el în alt loc, vreme de doi ani, să adun de pretutindeni pe unde am putut tot ce se ştie despre neamul şi limba noastră. Citiţi şi cunoaşteţi, iubiţi cititori, pentru ca să nu mai fiţi batjocuriţi şi huliţi de alte neamuri şi limbi. " Istoria călugărului bulgar Paisie de la Hilandar a declanşat începutul unui proces cultural şi politic, reuşind să lumineze generaţii întregi în calea spre progres, care a durat până la sfârşitul secolului al XIX-lea, concretizat prin unirea bulgarilor şi obţinerea independenţei, la începutul secolului al XX-lea. Limba este un element definitoriu al naţionalităţii. În Bulgaria, conducerea breslelor era în mâinile turcilor şi grecilor, şi numai spre începutul secolului al XIX-lea s-au alcătuit breslele bulgăreşti aparte, cu regulamente şi condici scrise în bulgăreşte, dar cu litere greceşti. Activitatea lui Paisie a fost continuată la începutul secolului al XIX-lea, de ucenicul lui, Sf. Sofronie de Vrata / Sfântul Sofronie Vraceanski, - canonizat de Biserica Bulgară la 24 martie 1965 - care a pus bazele limbii moderne bulgare, prin lucrările sale literale, reuşind chiar să pună bazele unei strânse colaborări între bulgari şi români – acesta ajutând foarte mult poporul bulgar, atât din punct de vedere lingvistic, cât şi istoric. Procesul cultural început de acesta a fost continuat de o serie de episcopi, oameni de cultură şi revoluţionari bulgari care au urmat liniile trasate de Sf. Sofronie / Sfântul Sofronie Vraceanski, printre care s-au aflat B. Aproliv, Z. Knijevschi, J. Bogorov, L. Karavelov, R. Zinzifov şi C. Miladinov. De pe pământul românesc au stăruit pentru renaştere numeroşi bulgari, între care Diaconul Ignatie, cunoscut sub numele de Vasil Levski, activ pe la 1864. P. S. Episcop Epifanie al Buzăului vorbeşte cu mult respect despre relaţia deosebită pe care a avut-o mai ales în sec. XIX-lea, Biserica Ortodoxă Română cu Biserica Ortodoxă Bulgară, cum a colaborat Sfântul Sofronie Vraceanski cu românii şi s-au ajutat reciproc. Tot la începutul acestui secol, Sf. Sofronie a fost sprijinit de ierarhii români de pe acea vreme, a tipărit la Râmnicu Vâlcea, în limba neobulgară, în anul 1806 Chiriacodromionul sau Nedelnic, care reprezintă un eveniment important în istoria Bisericii Bulgare şi bineînţeles un eveniment semnificativ al relaţiilor de amiciţie dintre România şi Bulgaria. Atât prin acest tom tipărit, ca şi prin celelalte care au rămas în manuscris, Sfântul Sofronie Vraceanski a adus un deosebit aport Bisericii din Bulgaria, limbii şi literaturii neobulgare, poporului bulgar, la începutul renaşterii sale naţionale. Mitropolitul Ungrovlahiei Grigorie IV (1823-1834), deşi a avut anumite impedimente, a sprijinit Biserica bulgară, prin faptul că a tipărit la noi în ţară Noul Testament în limba bulgară vorbită şi a oferit suport financiar, fapt pentru care este foarte apreciat de bulgari. În ajutorarea bulgarilor mai vin şi numeroşi mireni, care tipăresc primele cărţi moderne : "Alfabetul" de la Braşov în 1824, după care se pun bazele şcolii lancasteriene în Bulgaria, iar în 1835 negustorul Vasile Aprilov, înfiinţează prima şcoală în Gabrovo. În această perioadă au început să se construiască şcoli bulgăreşti, urmând ca în 1845, să se constate existenţa a 45/53 de şcoli. Între anii 1844 -1860 au loc foarte multe publicări de ziare, broşuri, înfiinţarea cercurilor literale şi politice, iar în 1868 se înfiinţează la noi în ţară Academia Bulgară. Aşa a început, după scurt timp răscoala bulgarilor, faţă de greci, au început să alunge episcopii greci şi să le închidă şcoliile, iar în 1824, bulgarii încep să-şi ceară drepturile cuvenite. Revoluţia de la 1821 i-a antrenat şi pe bulgari. Istoriografia bulgară îl consideră pe Bimbaşa Sava şi pe Ghenci-Aga drept reprezentanţi ai revoluţionarilor bulgari. Sava era născut la Sliven şi se crede că a urmat şcoala greacă din Patmos, celebră în acel timp. Se pare că bulgarii din Sliven şi Târnovo aveau legături cu comitetul eterist din Odessa şi cu eteriştii din Ţara Românească şi Moldova. Este cunoscut faptul că în perioada 1817-1820, în cele două oraşe bulgare activaseră agenţi ererişti, între care şi învăţatul Gheorghe Paraşenkov. Pentru a nu da de bănuit autorităţilor otomane, agenţii eterişti se angajau învăţători în oraşele şi satele bulgăreşti. Revoluţionarii bulgari erau mai apropiaţi concepţiei de emancipare socială a lui Tudor Vladimirescu, care i-a determinat pe ţărani să se răscoale împotriva abuzurilor boierilor, decât de panelenismul (doctrină politică preconizând unirea tuturor populaţiilor elenice într-un singur stat) lui Alexandru Ipsilanti, căruia îi plăcea să poarte denumirea de protector al statului. Dacă a existat o luptă de emancipare socială, putem spune că a existat şi una de emancipare culturală. Secolul al XIX-lea se caracterizează printr-o amploare deosebită a interesului pentru problemele limbii. Acest interes, care se amplifică după 1830, în 1860 devine covârşitor. Prin influenţa lor culturală, grecii au vrut să ţină Bulgaria sub controlul lor, mai ales din punct de vedere bisericesc. Traducerea Noului Testament făcută de Neofit Bosveli de la Rila a fost interzisă, iar şcolile bulgare au fost desfiinţate în mare parte. Bulgarii au ajuns să se plângă chiar sultanului de atitudinea grecilor fanarioţi. Conflicte dure între bulgari şi greci au izbucnit la Vraţa, în 1824, când au fost aduse învinuiri episcopului grec Meletie. Lupta împotriva clerului grec capătă dimensiuni importante după 1830, când începe să se consolideze o burghezie bulgară ce intră în concurenţă cu burghezia greacă pentru controlul asupra pieţei interne. Lupta pentru o Biserică bulgară a fost o luptă naţional-politică, deoarece avea ca scop recunoaşterea naţionalităţii bulgare din Turcia, şi de aceea la ea a participat întreaga naţiune bulgară. Conflicte bisericeşti între bulgari şi greci au avut loc în 1836 la Stara Zagora şi în 1838 la Târnovo, lupta bulgarilor fiind condusă de învăţatul călugăr al mânăstirii Rilo, Neofit Bosveli din Kotel, figură marcantă a emancipării bisericeşti bulgare, el fiind denunţat şi exilat la Athos, pe motivul că a pornit poporul bulgar la luptă. Împreună cu un alt călugăr, Ilarion Mihailovski, cei doi au alcătuit primul program de emancipare religioasă a bulgarilor. Acest proces de emancipare a fost sprijinit mai ales de bulgarii stabiliţi în Ţara Românească, încă de la începutul secolului al XIX-lea. În anii 1860-1861 au mai fost închişi : Constantin Mladenov, un mare folklorist, şi trei episcopi, pentru motivul că nu au pomenit numele patriarhului. Deabia acum intervine sultanul Mehmet în ajutorarea poporul bulgar, şi alături de ruşi reuşesc să-l forţeze pe patriarhul Ioachim să acorde sprijin bulgarilor, dar bulgarii doreau mai mult, doreau autocefalie, iar patriarhii greci cer sinodului ecumenic să ia decizii, în privinţa bulgarilor, deoarece nu mai doreau să fie responsabili de doleanţele Bisericii Bulgare. Problemele continuă până când în 12 martie 1870, Poarta dă un decret care oferă bulgarilor şansa de a avea un exarhat independent. Ei formează un Sinod, în care îl aleg de mitropolit pe Iilarion, dar acesta fiind excomunicat, este ales ca exarh al Bisericii bulgare Antim, (adică o funcţie superioară aceleia de mitropolit şi inferioară aceleia de patriarh, funcţie oferită de patriarhia de Constantinopol), în anul 1872, care avea sediul la Constantinopole. Antim (1872-1877) a păstorit într-o perioadă destul de dificilă, deoarece majoritatea episcopilor bulgari, au fost trimişi în teritorii greceşti, iar în Macedonia nu s-au putut instala episcopi bulgari, decât în 1890, datorită perioadei războaielor contra turcilor. Înfiinţarea Exarhatului bulgar şi lupta pentru independenţă bisericească a oferit bulgarilor un nou statut politic şi religios. Nu după multe zile de la desemnarea lui Antim ca exarh al Bisericii Bulgare, mai exact în 25 mai 1872, patriarhul Antim al VI –lea, declară Biserica bulgară schismatică, (adică o separă formal de comunitatea reigioasă, de care aparţine, şi anume de patriarhia ecumenică), pe motive că ar contraveni canoanelor. În septembrie acelaşi an, turcii insistă a se ţine un sinod "ecumenic"; patriarhii de Alexandria şi Antiohia, precum şi arhiepiscopul de Cipru aprobă excomunicarea, cel de Ierusalim (Chiril) nu aprobă, poate din pricina presiunii ruseşti, fapt pentru care Chiril fu depus înapoi. Abandonaţi de patriarhia ecumenică, intervine în ajutorarea Bisericii Bulgare, Biserica Rusă, care le va oferi timp de 40 de ani Sf. Mir, după care până în 1945 au intervenit românii şi sîrbii, schisma fiind retrasă în anul menţionat, iar tot în acest an, Biserica Ortodoxă Bulgară devine autocefală. Revolta Bulgara din 1876 a pus problema bulgara în atenţia comunităţii democratice mondiale, iar tot în acest an, în Bulgaria se comit multe măceluri. Aceasta a fost justificarea războiului Rusiei din 1877, împotriva Turciei otomane, care a dus la eliberarea Bulgariei în 1878. În 1885, a fost realizată unirea Regatului Bulgariei cu Rumelia de Est. În teritoriile macedoniene, ce erau sub dominaţie turcă, a izbucnit revolte Ilinden-Preobrazhenie, care a fost înăbuşită crud de autorităţile turce. Bulgaria a luat parte la războiul Balcanic (1912) pentru a-şi unifica naţiunea. A câştigat războiul, dar în Războiul Inter Aliaţi (1913), care a urmat la scurt timp, a fost învinsă de foştii aliaţi şi câteva din teritoriile locuite de bulgari au fost pierdute. Participarea Bulgariei în Primul şi cel de-al Doilea Război Mondial, a avut ca scop tot unificarea naţională, dar a fost catastrofică. După marile pierderii, din urma războaielor, Guvernul Stambolov, îl susţine pe regele catolic, Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha (1887-1918) – tandemul Stambolov şi Ferdinand doreau să demonstreze că ei erau conducătorii de facto ai unui stat stabil. Mitropolitul Clement de Târnova reuşeste să se opună principilor regelui, cu ajutorul Rusiei, el fiind închis timp de trei ani pentru nesupunerea lui. Poporul şi Biserica se dovediseră mai tari, cu toate presiunile politice şi patima partidelor, care nu se arătaseră deloc prietene Bisericii, ba se ajunse chiar la orientare spre stânga, mai ales din cauza dominaţiei capitalismului german, care împinsese Bulgaria în cele două războaie mondiale, în deosebi în vederea planurilor sale de dominare.
- Файл:AlexanderNevskiCathedral. jpg Кафедральный собор Св. Александра Невского, в Софии Болга́рская правосла́вная це́рковь (болг. Българска православна църква) — автокефальная поместная православная церковь, имеющая девятое место в диптихе автокефальных поместных церквей. Управляется Патриархом Болгарским, Священным синодом и Церковно-народным собором. Официальный титул предстоятеля церкви: Святейший Патриарх Болгарский, Митрополит Софийский.
- Den bulgariska ortodoxa kyrkan är en autokefal östligt ortodox kyrka med omkring 6,5 miljoner medlemmar i Bulgarien och mellan 1,5 och 2,0 miljoner medlemmar i ett antal europeiska länder, Nord- och Sydamerika och Australien. Det bulgariska autokefala patriarkatet erkändes av Konstantinopelpatriarkatet 927, vilket gör den bulgariska ortodoxa kyrkan till den äldsta autokefala kyrkan i världen efter de fyra östliga patriarkaten: Konstantinopel, Alexandria, Antiochia och Jerusalem.
- Болга́рська правосла́вна це́рква (болг. Българска православна църква) — автокефальна помісна православна церква, що має дев'яте місце в диптиху автокефальних помісних церков. Управляється патріархом Болгарським, Священним синодом і Церковно-народним собором Офіційний титул предстоятеля церкви: Святіший Патріарх Болгарський, Митрополит Софійський.
|
![[RDF Data]](/statics/sw-cube.png)
