| dbpprop:abstract
|
- The British Empire comprised the dominions, colonies, protectorates, mandates, and other territories ruled or administered by the United Kingdom (UK), that had originated with the overseas colonies and trading posts established by England in the late 16th and early 17th centuries. At its height it was the largest empire in history and, for over a century, was the foremost global power. By 1922, the British Empire held sway over a population of about 458 million people, one-quarter of the world's population, and covered more than 13,000,000 square miles (33,670,000 km²): approximately a quarter of the Earth's total land area. As a result, its political, linguistic and cultural legacy is widespread. At the peak of its power, it was often said that "the sun never sets on the British Empire" because its span across the globe ensured that the sun was always shining on at least one of its numerous territories. During the Age of Discovery in the 15th and 16th centuries, Spain and Portugal pioneered European exploration of the globe and in the process established large overseas empires. Envious of the great wealth these empires bestowed, England, France and the Netherlands began to establish colonies and trade networks of their own in the Americas and Asia. A series of wars in the 17th and 18th centuries with the Netherlands and France left England the dominant colonial power in North America and India. However, the loss of the Thirteen Colonies in North America in 1783 after a war of independence was a blow to Britain, depriving it of its most populous colonies. Despite this setback, British attention soon turned towards Africa, Asia and the Pacific. Following the defeat of Napoleonic France in 1815, Britain enjoyed a century of effectively unchallenged dominance, and expanded its imperial holdings across the globe. Increasing degrees of autonomy were granted to its white settler colonies, some of which were reclassified as dominions. The growth of Germany and the United States eroded Britain's economic lead by the end of the 19th century. Subsequent military and economic tensions between Britain and Germany were major causes of the First World War, for which Britain leaned heavily upon its Empire. The conflict placed enormous financial strain on Britain, and although the Empire achieved its largest territorial extent immediately after the war, it was no longer a peerless industrial or military power. Despite emerging victorious, the Second World War saw Britain's colonies in South-East Asia occupied by Japan, which damaged British prestige and accelerated the decline of the Empire. Within two years of the end of the war, Britain granted independence to its most populous and valuable colony, India. During the remainder of the 20th century, most of the territories of the Empire became independent as part of a larger global decolonisation movement by European powers, ending with the return of Hong Kong to the People's Republic of China in 1997. After independence, many former British colonies joined the Commonwealth of Nations, a free association of independent states. Fourteen territories remain under British sovereignty, the British overseas territories.
- Das Britische Weltreich, auch Britisches Imperium genannt, war die größte Kolonialmacht der Geschichte mit Kolonien auf allen Kontinenten. Die vom Vereinigten Königreich beherrschten Gebiete umfassten im Jahre 1921 ein Gebiet von mehr als 37 Millionen km², etwa ein Viertel der von Land bedeckten Erdoberfläche. Die Gesamtbevölkerung betrug ca. 500 Millionen (rund ein Drittel der damaligen Weltbevölkerung). Dass Englisch heute die wichtigste Verkehrs- und Handelssprache der Welt ist, ist auf die einstige Bedeutung der Kolonialmacht zurückzuführen. Den Begriff „British Empire“ prägte John Dee, der Astrologe, Alchimist und Mathematiker von Königin Elisabeth I.
- Es coneix com a Imperi britànic les terres que depenien ecònomicament i política de la Gran Bretanya. El seu màxim auge va produir-se a principis del segle XX, quan gairebé abastava una població d'entre 400 i 500 milions de persones i uns 33 milions de quilòmetres quadrats, el que significava aproximadament una quarta part de la població mundial i dues cinquenes parts de les terres emergides. L'Imperi es va desenvolupar durant uns 300 anys, a través d'una sèrie de fases d'expansió relacionades amb el comerç, la colonització i la conquesta, a més de períodes d'activitat diplomàtica. Probablement, el punt de màxim auge imperial pot situar-se entre 1890 i 1910. L'Imperi va facilitar l'extensió de la tecnologia, el comerç, l'idioma anglès i el govern britànics per tot el món. L'hegemonia imperial va contribuir a l'espectacular creixement econòmic de Gran Bretanya i al pes dels seus interessos en l'escenari mundial. El primer a utilitzar l'expressió "Imperi britànic" va ser el doctor John Dee, astròleg, alquimista i matemàtic de la reina Elisabet I d'Anglaterra. Alguns territoris que han format part de l'imperi britànic: Irlanda, Estats Units, Canadà, Jamaica, Austràlia, Nova Zelanda, Índia, Malàisia, Egipte, Sud-àfrica, Nigèria, Camerun, Kenya, Hong Kong, Iraq, Xipre, Gibraltar, Menorca ... Avui dia alguns d'aquests territoris, ja independents, reconeixen els lligams amb la Gran Bretanya a través de la Commonwealth.
- Britské impérium byla největší koloniální říše v dějinách lidstva. Rozloha v roce 1921 činila 36,6 milionů km², čili přibližně čtvrtinu celkové rozlohy zemské souše. Celkový počet obyvatel byl v tomto roce cca 458 milionů, což představovalo čtvrtinu tehdejší světové populace. Díky neobyčejnému rozsahu britské koloniální říše se do mnoha zemí rozšířila mimo jiné anglická kultura, anglický právní systém, tradiční sporty, anglická měrná soustava, způsob vzdělávání a zejména angličtina, která je dnes všeobecně nejpoužívanějším dorozumívacím jazykem. Britské impérium se rozpadlo v desetiletích následujících pro druhé světové válce, většina nástupnických zemí je dnes sdružená ve Společenství národů (angl. Commonwealth of Nations).
- El imperio británico comprendió los dominios, colonias, protectorados y otros territorios gobernados o administrados por el Reino Unido entre los siglos XVI y XX. Durante las primeras décadas del siglo XX, el Imperio británico abarcaba una población de cerca de 528 millones de personas y unos 33.670.000 km², lo que significaba aproximadamente una cuarta parte de la población mundial y una quinta parte de las tierras emergidas. El pico propiamente dicho se desarrolló durante unos 100 años (el llamado siglo imperial desarrollado entre 1815 y 1914), a través de una serie de fases de expansión relacionadas con el comercio, la colonización y la conquista, además de períodos de actividad diplomática. Probablemente, el punto de máximo auge imperial puede situarse entre 1890 y 1920. El Imperio facilitó la extensión de la tecnología, el comercio, el idioma y el gobierno británicos por todo el mundo. La hegemonía imperial contribuyó al espectacular crecimiento económico de Gran Bretaña y al peso de sus intereses en el escenario mundial. El primero en utilizar la expresión «Imperio británico» fue el doctor John Dee, astrólogo, alquimista y matemático de la reina Isabel I de Inglaterra, 1558-1603.
- Brittiläinen imperiumi on nimitys, jota käytetään Yhdistyneen kuningaskunnan siirtomaavallasta. Imperiumi alkoi syntyä 1600-luvulla ja oli laajimmillaan vuoden 1900 tienoilla.
- L’Empire britannique est un ensemble territorial composé des dominions, colonies, protectorats, mandats et autres territoires gouvernés ou administrés par le Royaume-Uni. À son apogée il était le premier empire colonial du monde. En 1922, il rassemblait un quart de la population mondiale, soit environ 458 millions d'habitants, et il s'étendait sur des territoires couvrant 36,6 millions de km (environ le quart des terres émergées) . Cet empire commença environ trois siècles plus tôt au cours d'une succession de phases d’expansion par le commerce, la colonisation ou la conquête entrecoupées d'intervalles d’activités pacifiques ou de contractions. Ses territoires étaient éparpillés sur tous les continents. L’Empire facilitait la propagation des technologies, l'essor du commerce, de la langue et du gouvernement britannique autour du globe. Cette hégémonie contribuait à l’expansion économique extraordinaire et renforçait considérablement son influence sur l’évolution du monde. Tout en étendant son emprise outre-mer, il continua à développer et élargir ses institutions démocratiques dans la métropole. Du point de vue des colonies, le bilan est plus partagé. Elles reçurent la langue anglaise (le phénomène de créolisation est resté très marginal), une structure administrative et légale fondée sur le modèle britannique au moins au sommet, un développement technologique et économique. Néanmoins, la politique coloniale britannique fut toujours menée en fonction des intérêts commerciaux de la métropole. Alors que les économies de peuplement furent développées avec l’infrastructure pour supporter un développement équilibré, celles en Afrique tropicale n’étaient destinées qu'à fournir des matières premières et une monoculture basée sur le principe de l’avantage comparatif. La manipulation des conflits identitaires et ethniques afin de ne pas permettre qu'on se ligue contre le pouvoir occupant - la stratégie classique du diviser pour régner - laissa en héritage de sérieuses difficultés entre communautés ayant un statut différent, comme les amérindiens en Amérique du Nord qui s'aggrave avec le déséquilibre démographique.
- A Brit Birodalom az Angol, majd az Egyesült Királyság által uralt területeket takarja. Ebbe beletartoztak az ország gyarmatai, domíniumai, protektorátusai, bábmonarchiái és egyéb területei. Ez volt a Földön valaha létezett legnagyobb kiterjedésű, lakosságú és gazdasági erejű gyarmattartó birodalom. Mindenesetre nem a szokásos értelemben vett birodalom, mert csak brit születésűeket alkalmaztak a hadseregben, és erőszakot alkalmazva vették el azt, amit akartak. Kialakulása a nagy földrajzi felfedezések korában, a 16. században kezdődött, amikor Spanyolország és Portugália mellett Anglia is kivette részét az újonnan felfedezett területek gyarmatosításából és a tengeri uralomért folyó harcokból. 1913-ban a Brit Birodalomnak körülbelül 458 millió alattvalója volt, azaz a Föld népességének negyede tartozott uralma alá. Az összes szárazföldből ugyanilyen arányban részesedett, területe megközelítően 36,6 millió km² volt. Ekkor terjedt el világszerte az angol típusú gazdasági berendezkedés, oktatási rendszer, az angolszász jogrendszer, a hadsereg, a westminsteri kormányzási struktúra és a brit társadalom számos eleme, mint a sportok és az angol nyelv. Azonban a gyarmatok őslakóival való bánásmód a birodalmat viták középpontjába állította. A Brit Birodalmat kiterjedése csúcspontján úgy jellemezték, mint előtte a Spanyol Birodalmat: „az ország, ahol a nap soha nem nyugszik le”, mert mindig volt legalább egy gyarmat, ahol éppen sütött a Nap. Azonban ahogy az idők folyamán változott a gyarmatosítók megítélése, a mondat jelentése egyre inkább a következő lett: Isten nem hagyja a briteket sötétségben. Többen úgy vélik, a Brit Birodalom korának egyetlen hiperhatalma volt, a valóságban viszont mindig volt mind katonai szempontból, mind gazdaságilag jelentős versenytársa. A birodalom az európai felfedezések korában született, ami a 15. században a tengeri felfedezésekkel kezdődött. A második világháború után a birodalom területének legnagyobb része függetlenné vált, melyből később létre jött a független államokat tömörítő Nemzetközösség.
- L'Impero Britannico fu la prima superpotenza mondiale; nel 1921 dominava su una popolazione di 400 - 500 milioni di persone (circa un quarto della popolazione mondiale) e misurava circa 36 milioni di km², circa il 40% delle terre abitabili, e poco di più del secondo impero mondiale per estensione, l'Impero mongolo, che al suo apice misurava quasi 35 milioni di km². L'Impero Britannico si formò in 300 anni, attraverso una serie di fasi di espansione tramite il commercio, la colonizzazione o la conquista, alternate con fasi di diplomazia pacifica e commercio o da contrazione dell'Impero. I suoi territori si trovavano in ogni continente e in ogni Oceano, e fu spesso accostato all'Impero Spagnolo, sul quale "non tramontava mai il sole". Probabilmente il suo culmine fu tra gli anni '90 dell'800 e il 1900. L'Impero facilitò la diffusione della tecnologia, del commercio, della lingua e del sistema di governo britannici in tutto il mondo. L'egemonia imperiale contribuì alla crescita economica straordinaria della Gran Bretagna e le diede un ruolo importante nella politica mondiale. La politica coloniale britannica è sempre stata guidata da interessi strategici, politici e commerciali. Mentre le economie dei colonizzatori avevano mezzi culturali e infrastrutture per sostenere uno sviluppo bilanciato, i territori tropicali Africani si ritrovarono declassati a meri fornitori di materie prime. Le politiche britanniche basate sul vantaggio comparato lasciavano spesso le colonie dipendenti da una singola coltura da esportazione. La tendenza alla manipolazione delle identità etniche e razziali per dividere e dominare la popolazione, lasciò una tragica eredità di guerre dopo la decolonizzazione in Irlanda, India, Zimbabwe, Sudan, Uganda, Iraq, Guyana e Figi. Il Colonnello Frank Kitson, nel suo libro Bande e controbande (1960) descrive come le autorità britanniche manipolarono la rivolta Mau Mau fino a farla diventare una guerra tra fazioni rivali; alla fine solo 28 bianchi furono uccisi, opposti a 18000 - 30000 nativi. Il merito di aver per primo usato le parole "Impero Britannico" è di solito attribuito a John Dee, astrologo, alchimista e matematico di Elisabetta I.
- イギリス帝国（イギリスていこく、the British Empire）はイギリスとその植民地・海外領土などの総称である。大英帝国ともいう。 帝国は時代ごとの性質により、以下のように区分できる。 アイルランドや北アメリカ大陸に入植し、北米植民地およびカリブ海植民地との貿易を中心にした時代 アメリカ独立からアジアに転じて最盛期を築いた19世紀半ばまでの自由貿易時代 自由貿易を維持しつつもドイツなど後発工業国の追い上げを受け植民地拡大を行った帝国主義時代 20世紀に入って各植民地が独自の外交権限を得たウェストミンスター憲章以後の時代 である。一般に大英帝国とよばれるのは、特に3と4の時代である（名称については後段の名称を参照のこと）。 また大英帝国は1945年前まではアメリカ合衆国に並ぶ超大国であったと定義され、のちに各植民地が独立し、冷戦後はソビエト連邦が超大国になった。
- Het Britse Rijk was 's werelds grootste imperium aller tijden. Het Rijk omvatte op zijn hoogtepunt, kort na de Eerste Wereldoorlog, een bevolking van 500 - 600 miljoen mensen, een kwart van de toenmalige wereldbevolking, en bijna 37 miljoen km², ongeveer een kwart van de wereldoppervlakte. Aan het hoofd van het Britse Rijk stond de koning van Groot-Brittannië. Het Britse Rijk werd samengevoegd tijdens 300 jaar uitbreiding door middel van handel, kolonisatie en annexatie. Het Rijk omvatte gebieden op elk continent en in elke oceaan. Het Rijk bereikte zijn hoogtepunt tussen 1890 en 1910 qua macht, en rond 1921 qua oppervlakte. Het Rijk vergemakkelijkte de verspreiding van Britse technologie, handel, regeringsvormen en de Engelse taal in de wereld. Imperialistische overheersing hielp de Britse economische groei, en maakte van het land de invloedrijkste natie ter wereld. In het moederland bleef echter de parlementaire democratische structuur niet alleen behouden, maar werd ook verder ontwikkeld. De overheerste kolonies kregen het Engels als taal en een Brits bestuursapparaat opgelegd. Tijdens de dekolonisatie probeerde het Verenigd Koninkrijk van deze landen democratieën te maken, met wisselend succes. Bijna alle vroegere Britse kolonies hebben zich aangesloten bij het Britse Gemenebest, de organisatie die de culturele erfenis van het Rijk beheert. Het Britse koloniale beleid werd bepaald door Britse handelsinteresses. Terwijl sommige landen hun eigen economie uitbouwden, dienden andere gebieden enkel om grondstoffen op te brengen. Het Rijk werd bijeengehouden door een handige politiek volgens de aloude principes van het verdelen en heersen, gecombineerd met het afhankelijk houden van de koloniale economieën van investeringen en materialen uit het moederland. Deze strategieën zorgden echter voor interculturele conflicten en economische problemen die nog altijd voelbaar zijn.
- style="text-align: center;" | style="font-size:95%" colspan="2" | Nasjonalt motto: Dieu et mon droit style="text-align: center;" | style="font-size:95%" colspan="5" | Nasjonalsang: God Save the King/Queen style="text-align: center;" | colspan="5" style="background:#ffffff;" | 1492-2008 | Offisielt språk | Engelsk |Religion |Kristendom | Styreform | Konstitusjonelt monarki | Monarker -1685-1689 -1689-1694 -1689-1702 -1702-1714 -1714-1727 -1727-1760 -1760-1820 -1820-1830 -1830-1837 -1837-1901 -1901-1910 -1910-1917 -1917-1936 -1936-1952 -1952- | Jakob II av EnglandMaria II av EnglandVilhelm III av EnglandAnneGeorg IGeorg IIGeorg IIIGeorg IV av StorbritanniaVilhelm IV av StorbritanniaVictoria av StorbritanniaEdvard VII av StorbritanniaGeorg V av StorbritanniaEdward VIII av StorbritanniaGeorg VI av StorbritanniaElisabeth II | Areal | 1/3 av jordas overflate på det meste |Befolkning | 500 millioner mennesker på det meste | Valuta | Pund sterling Det britiske imperiet var det største imperiet i verdenshistorien, og var over flere århundrer verdens mektigste stormakt. Imperiet var et produkt av den europeiske oppdagelsestiden som startet med spanske og portugisiske ekspedisjoner mot blant annet India og Amerika på slutten av det 15. århundre. I 1921 omfattet imperiet omlag 458 millioner mennesker, noe som utgjorde omtrent en fjerdedel av verdens befolkning. Imperiet dekket nesten 37 millioner kvadratkilometer, rundt 35 prosent av verdens totale landområde. Den Britiske kultur og politikk, samt Britenes språk ble spredd over enorme geografiske områder som et resultat av imperiets utbredelse, og var en viktig faktor i hvorvidt Engelsk ble et verdensspråk, og fremdeles er det i nyere tid. Det meste av imperiet ble oppløst i kjølvannet av den andre verdenskrig, og mange av de territoriene som tidligere var Britiskokkuperte ble selvstendige. Mange av disse nye nasjonene meldte seg i ettertid inn i Samveldet av nasjoner, (the British Commonwealth) som er en organisasjon for stater som tidligere var en del av imperiet. I imperiets storhetstid ble det sagt: «Solen aldri går ned over det britiske imperium. », fordi den enorme geografiske spredningen av kolonier forsikret om at solen alltid skinte på en del av imperiet.
- Imperium brytyjskie – potoczne określenie Wielkiej Brytanii i Irlandii wraz z koloniami i innymi terytoriami zależnymi monarchii brytyjskiej, które łącznie stanowiły jedno z największych imperium w dziejach ludzkości. Od 1876 r. także nazwa własna jako Imperium Brytyjskie, gdy królowa Wiktoria przyjęła tytuł cesarzowej Indii. Na początku XX wieku imperium było zamieszkane przez ok. 400-500 mln ludzi (liczba ta była zmienna), co stanowiło blisko 1/4 populacji świata. W 1922 r. , Imperium Brytyjskie osiągnęło rozmiar 36,6 milionów km², stając się największym państwem w historii ludzkości (około jednej czwartej powierzchni świata). Imperium brytyjskie tworzyło się przez około 300 lat w wyniku ekspansji handlowej, działalności osadniczej lub podbojów monarchii brytyjskiej. Jego tereny były porozrzucane po wszystkich kontynentach świata, przez co uzyskało miano imperium nigdy niezachodzącego słońca. Największe czasy świetności tego mocarstwa przypadały na ostatnią dekadę XIX oraz na początek XX wieku. Hegemonia imperium przyczyniła się do ogromnego wzrostu ekonomicznego Wielkiej Brytanii i znacznie wzmocniła jej pozycję na arenie międzynarodowej. Kolonie brytyjskie, czyli tereny zależne od Wielkiej Brytanii, przyjęły język, technologię, strukturę administracyjną i prawną na wzór brytyjskiego modelu. U schyłku imperium Wielka Brytania starała się zaszczepić na stałe demokrację parlamentarną i system prawny w usamodzielniających się koloniach – jednak z różnym skutkiem. Prawie wszystkie byłe kolonie brytyjskie przyłączyły się do Wspólnoty Narodów, stowarzyszenia, które zastąpiło Imperium Brytyjskie. Polityka brytyjska wobec kolonii była skierowana przede wszystkim na zysk i zaspokojenie potrzeb gospodarczych Wielkiej Brytanii. Gospodarki brytyjskich kolonii były rozwijane głównie jako baza surowcowa dla Wielkiej Brytanii, przez co były zacofane pod względem rozwoju przemysłu wytwórczego. Pod panowanie imperium brytyjskiego dostały się między innymi Indie – zwane perłą brytyjskiej korony, Zimbabwe, Sudan, Uganda, Irak, Gujana i Fidżi. Jako pierwszy terminu "imperium brytyjskie" użył astrolog, alchemik i matematyk doktor John Dee, podwładny królowej Elżbiety I.
- O Império Britânico foi o conjunto das colónias que os exploradores ao serviço dos reis da Grã-Bretanha foram ocupando em praticamente todo o mundo, a partir do século XVI. Em 1921, com a assinatura do Tratado de Versalhes, que terminou oficialmente a Primeira Guerra Mundial, o Reino Unido obteve o mandato de administrar algumas das antigas colónias alemãs, chegando desse modo a estender o seu domínio a uma área de cerca de 36 milhões de km² e uma população de cerca de 500 milhões de pessoas, na América do Norte, na África (praticamente toda a África oriental e parte da ocidental), na Ásia e ainda a Austrália e partes da Oceania.
- Imperiul Britanic, nume atribuit Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi fostelor dominioane, colonii, şi altor teritorii aflate sub stăpânirea Coroanei Britanice de la sfârşitul secolului XVI până la mijlocul secolului XX. Apogeul Imperiului Britanic a fost atins la începutul secolului XX, cuprinzând peste 20% din suprafaţa uscată a Terrei şi mai mult de 400 milioane de locuitori. Fişier:British Empire 1897. jpg Cu roz, posesiunile britanice Bazele Imperiului Britanic au fost puse în timpul domniei Elisabetei I (1558-1603). Sub domnia sa, sprijinul statului pentru explorarea navală a,,Noilor Lumi” crescut foarte mult şi, în 1580, Sir Francis Drake a devenit primul englez care a navigat în jurul lumii. Relaţii de schimb şi comerciale au fost deja stabilite peste mări de Compania Indiilor Orientale, înfiinţată în 1600. Totuşi, deoarece Anglia era în război cu Spania, care avea cel mai întins imperiu în cele două Americi, colonizarea engleză în cele două Americi era aproape inexistentă în secolul XVI. Prima tentativă de colonizare a fost făcută pe insula Roanoke, de pe coasta nord-americană, în 1585, de către Sir Walter Raleigh. Această aşezare nu a rezistat, şi Anglia nu va mai avea nici o tentativă de explorare şi colonizare în cele două Americi, până în 1604, după pacea încheiată cu Spania. În secolele XVII-XVIII, Marea Britanie a înfiinţat primul imperiu, care îşi avea centrul în emisfera vestică, adică în insulele Caraibiene şi America de Nord. A început cu înfiinţarea unor plantaţii de tutun în Indiile de Vest şi a coloniilor religioase situate de-a lungul coastei Americii de Nord. Anglia şi-a asigurat prezenţa în India în secolul XVII, prin Compania Indiilor Orientale. Deşi această prezenţă a devenit mai întinsă şi consolidată de-a lungul secolelor XVII-XVIII, India a ajuns sub directa dominaţie engleză, abia în 1858. Un factor important al primului imperiu a fost mercantilismul, doctrină economică bazată pe protejarea monopolurilor din comerţ şi controlul statului asupra manufacturilor. Sub acest sistem, coloniile nou înfiinţate trebuiau să crească bogăţia metropolei. Ele reprezentau o sursă de materii prime şi o piaţă de desfacere pentru produsele metropolei. Intenţia urmărită era ca exporturile metropolei să fie mai ridicate decât importurile din colonii, rezultă că metropola vinde mai mult decât cumpără, deci capitalul rămas în metropola va creşte. Deoarece acest sistem economic presupunea controlul strict al guvernământului, Anglia a început să reglementeze mai strict relaţiile cu coloniile sale. În 1651, parlamentul englez a adoptat Actul de navigaţie care prevedea că toate importurile în porturile engleze şi colonii urmau să fie făcute doar cu ajutorul navelor engleze. Prima colonie stabilă engleză în America de Nord a fost stabilită în 1607, la Jamestown, Virginia. În 1620, pelerinii englezi au debarcat în golful Massachusetts şi au fondat colonia Plymouth, prima aşezare engleză permanentă în Noua Anglie. Coloniştii aparţineau comunităţii puritane, alcătuind Compania Golfului Massachusetts, în 1628. Alte colonii religioase au fost înfiinţate în Rhode Island (1636), colonia fiind bazată pe principiul toleranţei religioase; Connecticut (1639), bazată pe credinţele religioase congregaţionaliste; şi Maryland (1634), dominată de romano-catolici. Aceste colonii erau apropiate de ţărm, niciodată penetrând ţinuturile din interiorul continentului şi, în fapt, erau puternic ataşate de Anglia, mai mult decât alte colonii. Totuşi, deoarece distanţele făceau imposibilă guvernarea directă a Angliei, guvernatorii coloniilor erau însărcinaţi să alcătuiască adunările alese dintre colonişti. Prezenţa engleză a fost extinsă treptat, de-a lungul coastei de est. În 1664, New Amsterdam a fost preluat de la olandezi şi redenumit New York. Locuitorii olandezi au fost forţaţi să se supună conducerii engleze. În 1681, William Penn, sub patentă regală, a fondat colonia Pennsylvania. După 1688, războaiele cu Franţa au dus mai departe expansiunea engleză. Coloniile din Noua Anglie s-au mărit, şi Compania Râului Hudson s-a stabilit lângă râul Hudson, pentru a participa la comerţul cu blănuri. Creşterea prezenţei engleze a intensificat fricţiunile, în anii 1690, cu Noua Franţa, aflată în apropierea văii St. Lawrence. În consecinţă, războiul pentru succesiunea la tronul Spaniei (1701-1714), în care Anglia (începând de acum se va numi Marea Britanie) şi aliaţii săi, au luptat împotriva Franţei şi Spaniei. Armatele britanice au capturat posesiunile franceze din America. Insulele spaniole, Gibraltar şi Minorca, au fost obţinute în urma aceluiaşi conflict, dând Marii Britanii pentru prima dată prezenţa teritorială în Marea Mediterană. Pacea de la Utrecht (1713) a încheiat războiul, şi cedarea oficială a teritoriilor cucerite de britanici. De asemenea, extindea drepturile britanice asupra aprovizionării cu sclavi şi a altor mărfuri comerciale destinate coloniilor spaniole din cele două Americi, şi,ca rezultat stabilea statutul Marii Britanii ca putere maritimă aproximativ egală cu puternicii competitori europeni. Prima colonie de exploatare din Indiile de Vest a fost Saint Christopher, achiziţionată în 1623. Plantaţiile engleze înfiinţate în Indiile de Vest au fost lucrate iniţial de ucenici albi aduşi din Anglia. Plantaţiile de tutun sunt înlocuite cu cele de trestie de zahăr lucrate însă de sclavi aduşi din Africa. În 1655, Anglia a cucerit Jamaica de la Spania – prima colonie engleză obţinută prin forţă. În 1670, Anglia şi Spania au semnat Tratatul de la Madrid, în urma căruia Spania recunoştea posesiunile engleze caraibiene. Comerţul cu zahăr s-a extins, şi Compania Regală a Africii, fondată în 1672, a adus un număr mare de sclavi africani în Caraibe. Marii plantatorii ai insulelor engleze obţineau forţa de muncă necesară, dar se temeau de posibila revolta a sclavilor negri care le puteau periclitau siguranţa proprie. La sfârşitul anilor 1670, sclavii negrii constituiau marea majoritate a populaţiei insulelor engleze. La începutul secolului XVIII, interesul public pentru afacerile de peste mări a scăzut. În timpul lungii guvernări prezidate de Robert Walpole, s-a adoptat ca politică laissez-faire, în care guvernarea să nu intervină în problemele economice. În 1732, Georgia a devenit a 13-a colonie americană. Zahărul reprezenta principala marfă importată din colonii şi, odată cu ea, a sporit şi comerţul cu sclavi care traversau Atlanticul (70.000 de sclavi aduşi anual din Africa către America). În timpul Războiului de 7 ani (1756-1763), Marea Britanie a obţinut câştiguri teritoriale în defavoarea Franţei. Prin Tratatul de la Paris (1763), Franţa recunoştea oficial stăpânirea britanică asupra Canadei, însă britanicii restituiau francezilor controlul asupra insulelor Guadeloupe şi Martinique. Prin acest tratat se asigura securitatea coloniilor nord-americane. După pierderea coloniilor americane, comerţul britanic şi-a întors faţa, de la cele două Americi, către est. Revoluţia industrială a transformat economia britanică dintr-una agricolă, într-una bazată pe manufactura mecanizată, şi au crescut astfel produsele britanice destinate exportului. Comerţul liber, încrederea bazată pe comerţul mondial care nu trebuie îngrădit de nici o naţiune, înlocuieşte vechiul sistem colonial, care avea la bază ideile mercantiliste de protejare a comerţului. Al doilea Imperiu Britanic avea ca centre Asia şi Africa, continuând să se extindă în secolul XIX şi la începutul secolul XX, atingând apogeul la sfârşitul Primului Război Mondial. Totuşi, creşterea naţionalismului în coloniile britanice a slăbit treptat puterea imperiului, şi Marea Britanie a fost forţată să acorde independenţa multora din fostele sale colonii. Deşi primul imperiu îşi avea centrul în cele două Americi, englezii activau în India încă din secolul XVII. Compania Indiilor Orientale a înfiinţat puncte comerciale la Surat (1612) şi Madras, sub auspiciile Imperiului Mogul. A urmat o rapidă extindere a afacerilor sale şi, în 1690, compania a a stabilit o nouă factorie pe râul Hugli, pe locul viitorului oraş Calcutta. Dar, în 1700, compania şi-a extins activităţile comerciale în Bengal şi a stabilit, pentru sine, rolul de jucător principal în politica indiană. După moartea împăratului mogul Aurangzeb, în 1707, Imperiul Mogul din India intră într-o perioadă de instabilitate. În acest timp, Compania Indiilor Orientale – principala organizaţie comercială – a intrat mai direct în politică, pentru a-şi conserva poziţia economică dominantă. Apoi, între 1740-1750, Compania Indiilor Orientale a luptat cu Compania Franceză a Indiilor pentru supremaţie în India. O serie de lupte au culminat cu bătălia de la Plassey din iunie 1757, în urma căreia britanicii au înfrânt pe rivalii francezi şi indieni. Astfel, Compania Indiilor Orientale a obţinut poziţia dominantă în regiunea Bengal.
- Британская империя была крупнейшим когда-либо существовавшим государством за всю историю человечества с колониями на всех континентах. Наибольшей площади Соединенное Королевство достигло в 30-х годах XX в. , тогда британские земли простирались более чем на 37 млн кв км, что составляет около четверти земной суши. Общая численность населения империи составляла примерно 500 млн человек (примерно одна четвёртая часть человечества). Именно этим в настоящее время и объясняется роль английского языка как наиболее распространенного в мире в сферах транспорта и торговли. Термин «Британская империя» придуман Джоном Ди, астрологом, алхимиком и математиком королевы Елизаветы I.
- Brittiska imperiet var tidigare den officiella benämningen på Storbritanniens kolonialvälde och maktområden, som även omfattade stater under brittiskt protektorat. Under 1900-talet ersattes gradvis beteckningen Brittiska imperiet med Brittiska samväldet, vilket sedan endast blev Samväldet. I dag är Samväldet en frivillig sammanslutning av självständiga länder. Av brittiska besittningar återstår i dag tio mindre områden samt två obebodda, som tillsammans utgör Storbritanniens översjöiska territorier. Det Brittiska imperiet nådde sin största geografiska utsträckning mellan 1919 och 1922. Vid Versaillesfreden 1919 erhöll Storbritannien tidigare tyska områden som mandat från Nationernas Förbund, och 1922 blev sedan den första besittningen fullt självständig och oberoende av britterna - Egypten. Under 1700-talet hade Storbritannien betydande besittningar i Nordamerika, men vid denna tid var konceptet brittiskt imperium ännu okänt, och nuvarande USA har följaktligen aldrig ansetts ingå i ett imperium. De brittiska besittningarnas politiska ställning till moderlandet var mycket växlande. Under namnet kronkolonier brukade man sammanfatta dem, som ej ägde självstyrelse med inför en folkrepresentation ansvarig ministär. De styrdes av en endast inför moderlandets regering ansvarig guvernör, vilken emellertid vid sin sida i de flesta av dem hade ett verkställande råd och i många även ett lagstiftande råd; av dettas medlemmar var vanligen en större eller mindre del folkvald. Stundom förstods med kronkolonier endast de rent guvernörstyrda kolonierna till skillnad från kolonier med representativa institutioner och kolonier med full självstyrelse (responsible government). Dessutom fanns protektorat samt av privata bolag förvaltade områden. Kejsardömet Indien intog en säregen ställning. Storbritanniens utländska besittningar upptog 1911 en areal av 88 753 000 km² med 389 000 000 invånare.
- Britanya İmparatorluğu, 16. ve 17. yüzyıllarda Birleşik Krallık tarafından kurulan denizaşırı sömürgeler ve ticaret merkezleri olarak başlayan, Birleşik Krallık'ın idaresi altında ya da Birleşik Krallık tarafından yönetilen dominyonlar, sömürgeler, protektoralar, mandalar ve diğer bağımlı toprakları kapsadı. En yüksek mevkide dünya tarihinde en geniş topraklara sahip olmuş imparatorluk idi, ve bir yüzyıl boyunca en önde gelen küresel gücü idi. 1922'de 458 milyon kişi, yani dünya nüfusun dörtte biri, Britanya İmparatorluğu'nun egemeni altında idi ve toprakları 13.000.000 milkare (33.670.000 km) kapsadı. Sonuç itibarıyla siyasî, dilsel ve kültürel kalıtı yaygındır. Gücün doruklarındayken, sıkça "Britanya İmparatorluğu'nda güneşin batmadığı"nı söylendi, çünkü dünya genelindeki genişliği nedeniyle her zaman en az bir tane toprağında günışığı vardı. 15. ve 16. yüzyıllardaki coğrafi keşifler boyunca İspanya ve Portekiz Avrupa'nın dünyanın keşfetmesinin öncüleri idi ve süreçte büyük denizaşırı imparatorluklar kurdular. Bu imparatorluklarda bulunan büyük servetten kıskanan İngiltere, Fransa ve Hollanda, Amerika ve Asya'da kendi sömürgeleri ve ticaret ağlarını kurmaya başladılar. 17. ve 18. yüzyıllarda Hollanda ve Fransa ile sürdürdüğü birkaç tane savaşın sonucu itibarıyla İngiltere, Kuzey Amerika ve Hindistan'daki üstün gücü oldu. Mamâfih, 1783'te bir bağımsızlık savaşından sonra Kuzey Amerika'da On Üç Koloni'nin kaybedilmesi Britanya için büyük bir hasardı, ve en yoğun nüfuslu olan kolonisini kaybetti. Bu gerilemeye karşın Britanya'nın dikkatı sonradan Afrika, Asya ve Büyük Okyanus'a çekildi. 1815'te Napolyon Fransası'nın yenilmesinden sonra Britanya, bir yüzyıl boyunca dışardan herhangi bir direnişin yer alınmayan bir öncülüğü vardı, ve dünya genelinde topraklarını genişletmeye devam etti. Beyaz yerleşimci sömürgelere daha çok özerklik veriliyordu; bazı sömürgeler de dominyon olarak yeniden sınıflandırıldı. 19. yüzyılın sonuna doğru Almanya ve Amerika Birleşik Devletleri'nin gelişmesi Britanya'nın iktisadî öncülüğünü aşındırdı. Britanya ve Almanya arasındaki müteakip askerî ve ekonomik gerilimler, Birinci Dünya Savaşı'nın en büyük nedenlerindendi ve Britanya, imparatorluğuna çok yüksek bir seviyede bağımlı olarak bu savaşı geçti. Finansal bir bakımdan bu çatışma Britanya için çok gerilimli bir etkisi vardı, ve savaştan hemen sonra imparatorluk en büyük genişliğini kazanmasına karşın artık eşsiz bir sanayî ya da askerî bir güç değildi. İkinci Dünya Savaşı'ndan galip çıkmasına karşın Britanya, savaş boyunca Güneydoğu Asya'daki toprakları Japonya tarafından işgâl edildi ve bu böylece Britanya'nın prestijine zarar verip imparatorluğunun dağılmasına hız verdi. Savaşın bitmesinden iki sene sonra Britanya, en yoğun nüfuslu ve en değerli sömürgesi olan Hindistan'a bağımsızlığını verdi. 20. yüzyılın geri kalanında Avrupa güçleri tarafından yapılan daha büyük bir küresel dekolonizasyon harekâtının bağlamında bulunarak imparatorluğun topraklarının çoğu bağımsız oldu; bu 1997'de Hong Kong'un Çin'e geri verilmesiyle bitti. Bağımsızlıktan sonra birçok eski Britanya sömürgesi İngiliz Milletler Topluluğu üyesi oldu. Günümüzde ise 14 tane toprak hâlâ Britanya'nın egemenliği altındadır; bunlar Britanya denizaşırı topraklarıdır.
- Файл:British Empire 1897. jpg Британська імперія, «над якою ніколи не заходить сонце», у 1897 році (кордони окреслено червоним) Британська імперія — найбільша в історії людства колоніальна імперія, що підпорядковувалася британській короні. На час найбільшого розквіту (1921 рік) населення Британської імперії складало 458 млн. осіб або чверть світового. Після Другої світової війни більшість колоній Британії стали незалежними. Спадкоємицею Британської імперії вважається Британська Співдружність.
- 大英帝国（英語：British Empire），是一个以英国为中心的全球帝國，在20世纪初的鼎盛时期，全世界有大约4~5亿人，也就是当时全球人口的约四分之一，都是该帝国的子民，其领土面积则有约3367万平方公里，是世界陆地总面积的四分之一。到20世纪中期，尤其是第二次世界大战结束之后，随着全球民族主义运动的兴起与英国日渐式微的国力，大英帝国逐渐瓦解。今天，英国和它的大部分前殖民地国家组成了一个国际性的组织英联邦，但是与大英帝国不同的是，英国再也无法在政治、外交、经济等各个方面直接影响英联邦的其他成员了。 大英帝国的形成是300多年来贸易、移民与武力征服的结果，期间也有和平的商业外交活动和帝国的萎缩。帝国的领土遍及包括南极洲在内的七大洲、四大洋，被形容为继西班牙帝国之后第二个「日不落帝国」，它在1890至1900年间达到最高峰。 帝国在全世界范围内协助传播了英国的技术、商业、语言和管理模式。帝国霸权帮助英国实现了惊人的经济成长，并使其在国际政治中拥有更大的发言权。虽然海外的殖民地（除了一些自治领外）的人民大多无权决定其政府的政策与未来，英国本土的民主却继续深化。 从殖民地的角度来看大英帝国，可以说是毁誉参半。殖民地从英国那里获得了先进的科学技术与投资，促进了经济的发展与生活水平的提高，也获得了英国的法律框架与国际性的语言英语。在殖民地脱离帝国独立之前英国都会试图将它的议会民主制留给殖民地人民，虽然并不是所有的时候都获得成功。独立后的英殖民地大部分都选择留在英联邦之中。 但同时，英国的殖民政策并非利他主义的。事实上，英国的殖民化是完全以其自身利益为优先考量。英国为殖民地留下了更好的基础设施，但那主要是为了方便这些殖民地的货物能够更方便地出口到英国以满足其本土的需要，或是让英国的工业品更方便地运送到殖民地市场。白人的自治领大多能够进一步发展基础设施，以取得经济生产上的平衡，但是在拉美、非洲和东南亚的帝国殖民地却往往只是工业所需原材料（或单一农业产品）的供应者，这对这些国家独立后的经济发展并无帮助。另外，为了确保其统治的稳定，英国采用了“分而治之”的殖民政策，鼓动殖民地内不同民族、语言或宗教的人们相互内斗，使得像爱尔兰、印度、津巴布韦、肯尼亚、苏丹、乌干达、伊拉克、圭亚那和斐济这些国家在独立后面临着不同程度的种族冲突 “大英帝国”一词的最早使用者相信是伊丽莎白一世女王的占星师兼数学家约翰·迪伊（John Dee）。
|
![[RDF Data]](/statics/sw-cube.png)
